Provided by: manpages-ro_4.27.0-1_all bug

NUME

       term - convenții pentru numirea tipurilor de terminal

DESCRIERE

       Variabila  de  mediu  TERM  trebuie  să  conțină  în  mod  normal numele tipului de terminal, consolă sau
       dispozitiv de afișare pe care îl utilizați. Aceste informații  sunt  esențiale  pentru  toate  programele
       orientate spre ecran, inclusiv pentru editorul și programul de corespondență.

       O  valoare  implicită  TERM va fi definită pentru fiecare linie în parte fie de /etc/inittab (de exemplu,
       unitățile de tip System-V), fie de /etc/ttys (unitățile BSD).  Acest  lucru  va  fi  aproape  întotdeauna
       suficient pentru consolele de stații de lucru și microcalculatoare.

       Dacă  folosiți  o  linie  dial-up,  tipul de dispozitiv atașat la aceasta poate varia. Sistemele Unix mai
       vechi preconfigurau un tip de terminal foarte prost, cum ar fi „dumb” sau „dialup”  pe  liniile  dial-up.
       Sistemele  mai  noi pot preconfigura „vt100”, reflectând prevalența terminalelor compatibile cu DEC VT100
       și a emulatoarelor de calculatoare personale.

       Telnet-urile moderne transmit variabila de mediu TERM de la partea locală la  cea  de  la  distanță.  Pot
       apărea  probleme  dacă  intrarea  terminfo  sau termcap de la distanță pentru tipul dumneavoastră nu este
       compatibilă cu a dumneavoastră, dar această situație este rară și poate fi  evitată  aproape  întotdeauna
       prin exportul explicit al „vt100” (presupunând că folosiți de fapt o consolă, un terminal sau un emulator
       de terminal VT100).

       În orice caz, sunteți liber să modificați configurația sistemului TERM în funcție de gustul dumneavoastră
       în  profilul de shell. Instrumentul utilitar tset(1) vă poate fi de ajutor; îi puteți da un set de reguli
       pentru a deduce sau a solicita un tip de terminal pe baza dispozitivului tty și a vitezei de transmisie.

       Definirea propriei valori TERM poate fi, de asemenea, utilă dacă ați creat o intrare  personalizată  care
       încorporează  opțiuni  (cum  ar  fi soneria vizuală sau video inversat) pe care doriți să le suprascrieți
       peste tipul implicit al sistemului pentru linia dvs.

       Descrierile tipurilor de terminale sunt stocate ca fișiere de date  de  capacitate  sub  „/etc/terminfo”.
       Pentru  a  răsfoi  o  listă  cu  toate  numele  de terminale recunoscute de sistem, efectuați următoarele
       operații

               toe | more

       din shell-ul dvs. Aceste fișiere de capacități sunt într-un  format  binar  optimizat  pentru  viteza  de
       recuperare  (spre  deosebire  de  vechiul  format  termcap bazat pe text pe care îl înlocuiesc); pentru a
       examina o intrare, trebuie să utilizați comanda infocmp(1). Invocați-o după cum urmează:

               infocmp nume-intrare

       unde nume-intrare este numele tipului pe care doriți să îl examinați (iar numele fișierului de capacități
       al acestuia este subdirectorul din „/etc/terminfo” denumit după prima literă). Această  comandă  descarcă
       un fișier de capacități în formatul text descris de terminfo(5).

       Prima  linie  a unei descrieri terminfo(5) oferă numele prin care terminfo cunoaște un terminal, separate
       prin caractere „|” (simbolul de conductă), ultimul câmp de nume fiind încheiat cu o virgulă. Primul  câmp
       de  nume  este numele primar al tipului și este cel care trebuie utilizat atunci când se stabilește TERM.
       Ultimul câmp de nume (dacă este distinct de primul) este de fapt o descriere a tipului de terminal (poate
       conține spații libere; celelalte trebuie să fie cuvinte simple).  Câmpurile  de  nume  dintre  primul  și
       ultimul  (dacă  sunt  prezente)  sunt pseudonime pentru terminal, de obicei nume istorice păstrate pentru
       compatibilitate.

       Există câteva convenții pentru alegerea numelor primare ale terminalelor, care ajută  la  menținerea  lor
       informativă și unică. Iată un ghid pas cu pas pentru numirea terminalelor, care explică, de asemenea, cum
       să le analizați:

       În  primul  rând, alegeți un nume de bază (rădăcină). Acesta va fi format dintr-o literă minusculă urmată
       de până la șapte litere minuscule sau cifre. Trebuie să evitați utilizarea caracterelor de punctuație  în
       numele rădăcinii, deoarece acestea sunt utilizate și interpretate ca nume de fișiere, iar metacaracterele
       de shell (cum ar fi !, $, *, ? etc.)  încorporate în ele pot cauza un comportament ciudat și nefolositor.
       Bara  oblică (/), sau orice alt caracter care poate fi interpretat de oricare sistem de fișiere (\, $, [,
       ]), este deosebit de periculos (terminfo este  independent  de  platformă,  iar  alegerea  unor  nume  cu
       caractere  speciale  ar  putea  într-o  zi  să le facă viața grea utilizatorilor unei viitoare adaptări).
       Caracterul punct (.) este relativ sigur atâta timp cât există cel mult unul pe numele de bază; unele nume
       terminfo istorice îl folosesc.

       Numele de bază pentru un terminal sau un tip de consolă de stație de lucru  trebuie  să  înceapă  aproape
       întotdeauna  cu  un  prefix  al furnizorului (cum ar fi hp pentru Hewlett-Packard, wy pentru Wyse sau att
       pentru terminalele AT&T) sau cu un nume comun al liniei de terminale (vt pentru seria de terminale VT  de
       la DEC, sau sun pentru consolele de stație de lucru Sun Microsystems sau regent pentru seria ADDS Regent.
       Puteți  lista  arborele  terminfo pentru a vedea ce prefixe sunt deja utilizate în mod obișnuit. Prefixul
       numelui de bază trebuie să fie urmat, atunci când este cazul, de un număr de model; astfel vt100, hp2621,
       wy50.

       Numele de bază pentru un tip de consolă PC-Unix trebuie să fie numele sistemului de operare, adică linux,
       bsdos, freebsd, netbsd. Nu ar trebui să fie console sau  orice  alt  nume  generic  care  ar  putea  crea
       confuzie  într-un  mediu  multi-platformă! Dacă urmează un număr de model, acesta ar trebui să indice fie
       nivelul de lansare al sistemului de operare, fie nivelul de lansare al controlorului de consolă.

       Numele de bază pentru un emulator de terminal (presupunând că nu se încadrează într-unul dintre  tipurile
       standard  ANSI sau vt100) trebuie să fie numele programului sau o abreviere ușor de recunoscut a acestuia
       (de exemplu, versaterm, ctrm).

       După numele de bază, puteți adăuga orice număr  rezonabil  de  sufixe  de  caracteristici  separate  prin
       cratimă.

       2p   Are două pagini de memorie. În mod similar 4p, 8p, etc.

       mc   Magic-cookie.  Unele  terminale  (în  special vechile Wyses) nu pot utiliza decât un singur atribut,
            fără a pierde din Magic-cookie. Intrarea lor de bază este de obicei asociată  cu  o  alta  care  are
            acest sufix și care utilizează magic-cookies pentru a suporta mai multe atribute.

       -am  Activează marginea automată (înfășurarea pentru încadrarea în pagină a marginii din dreapta).

       -m   Modul monocolor - suprimă suportul pentru culori.

       -na  Fără  taste  săgeată - termcap ignoră tastele săgeată care sunt de fapt prezente pe terminal, astfel
            încât utilizatorul poate folosi tastele săgeată la nivel local.

       -nam Fără margine automată - suprimă capacitatea „-am”.

       -nl  Fără etichete - suprimă etichetele software.

       -nsl Fără linie de stare - suprimă linia de stare.

       -pp  Are un port de imprimantă care este utilizat.

       -rv  Terminal în modul video invers (negru pe alb).

       -s   Activează linia de stare.

       -vb  Utilizează un clopoțel vizibil (flash) în loc de semnal sonor.

       -w   Lat; terminalul este în modul 132 de coloane.

       În mod normal, dacă tipul de terminal este o variantă destinată  să  specifice  înălțimea  liniei,  acest
       sufix  trebuie să fie primul. Astfel, pentru un ipotetic terminal FuBarCo model 2317 în modul 30 de linii
       cu video inversat, cea mai bună formă ar fi fubar-30-rv (mai degrabă decât, să zicem, „fubar-rv-30”.

       Tipurile de terminale care nu sunt scrise ca intrări de sine stătătoare, ci mai degrabă drept  componente
       care  urmează  să  fie  conectate  la  alte  intrări  prin intermediul capacităților use, se disting prin
       utilizarea semnelor plus încorporate în loc de liniuțe.

       Comenzile care utilizează un tip de terminal pentru a controla afișarea acceptă  adesea  o  opțiune  „-T”
       care  acceptă  un  argument  privind  numele  terminalului.  Astfel  de  programe ar trebui să apeleze la
       variabila de mediu TERM atunci când nu este specificată opțiunea „-T”.

FIȘIERE

       /etc/terminfo
              baza de date compilată pentru descrierea terminalelor

       /etc/inittab
              inițializarea liniei tty (UNIX-uri de tip AT&T)

       /etc/ttys
              inițializarea liniei tty (UNIX-uri de tip BSD)

PORTABILITATE

       Pentru o compatibilitate maximă cu vechile UNIX-uri System V, numele și pseudonimele trebuie să fie unice
       în primele 14 caractere.

CONSULTAȚI ȘI

       ncurses(3NCURSES), term(5), terminfo(5)

TRADUCERE

       Traducerea   în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel    Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o
       versiune  ulterioară  cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se   asumă   NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă  găsiți  erori  în  traducerea  acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

ncurses 6.5                                        11 mai 2024                                           term(7)