Provided by: manpages-ro_4.27.0-1_all bug

NUME

       rpcdebug - activează și dezactivează fanioanele de depanare ale nucleului NFS și RPC

SINOPSIS

       rpcdebug -vh
       rpcdebug -m modul
       rpcdebug -m modul -s fanioane...
       rpcdebug -m modul -c fanioane...

DESCRIERE

       Comanda  rpcdebug  permite  unui  administrator  să activeze și să dezactiveze fanioanele de depanare ale
       clientului și serverului NFS din nucleul Linux. Activarea acestor fanioane  determină  nucleul  să  emită
       mesaje  în jurnalul de sistem ca răspuns la activitatea NFS; acest lucru este de obicei util la depanarea
       problemelor NFS.

       Prima formă din rezumat poate fi utilizată pentru a enumera toate fanioanele de depanare  disponibile.  A
       doua  formă  afișează  fanioanele  de  depanare  activate  în  prezent pentru modulul dat.  A treia formă
       activează unul sau mai multe fanioane, iar a patra formă șterge unul sau mai multe fanioane.

       Valoarea all poate fi utilizată pentru a activa sau dezactiva toate fanioanele pentru modulul dat.

OPȚIUNI

       -c     Dezactivează indicatoarele de depanare date.

       -h     Afișează un mesaj de ajutor și iese. Atunci când este  combinată  cu  opțiunea  -v,  afișează,  de
              asemenea, fanioanele de depanare disponibile.

       -m modul
              Specifică ce fanioane ale modulului trebuie să fie activate sau dezactivate.  Modulele disponibile
              sunt:

              nfsd   Serverul NFS.

              nfs    Clientul NFS.

              nlm    Administratorul  de  blocare a rețelei („Network Lock Manager”: NLM), fie că este un client
                     sau un server NFS.

              rpc    Modulul Apel de procedură la distanță („Remote Procedure Call”: RPC),  într-un  client  sau
                     server NFS.

       -s     Activează indicatoarele de depanare date.

       -v     Mărește cantitatea de detalii a mesajelor de ieșire ale lui rpcdebug.

FIȘIERE

       /proc/sys/sunrpc/{rpc,nfs,nfsd,nlm}_debug
              interfață bazată pe „procfs” pentru fanioanele de depanare ale nucleului.

CONSULTAȚI ȘI

       rpc.nfsd(8), nfs(5), syslogd(8).

ERORI

       Erorile pot fi găsite sau raportate la http://nfs.sf.net/.

AUTOR

       Program  de  Olaf  Kirch <okir@suse.de> și <frederic.jolly@bull.ext.net>.  Pagina de manual de Greg Banks
       <gnb@melbourne.sgi.com>.

TRADUCERE

       Traducerea   în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel    Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o
       versiune  ulterioară  cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se   asumă   NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă  găsiți  erori  în  traducerea  acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

                                                  5 iulie 2006                                       rpcdebug(8)