Provided by: manpages-ro_4.27.0-1_all bug

NUME

       boot - procesul de pornire a sistemului bazat pe UNIX System V Release 4

DESCRIERE

       Procesul de pornire (sau „secvența de pornire”) variază în detalii de la un sistem la altul, dar poate fi
       împărțit în linii mari în faze controlate de următoarele componente:

       (1)  hardware

       (2)  încărcător de sistem de operare (OS)

       (3)  nucleu

       (4)  proces în spațiul utilizatorului root (init și inittab)

       (5)  scripturi de pornire

       Fiecare dintre acestea este descris mai jos în detaliu.

   Hardware
       După  pornirea  sau  reinițializarea  de  la buton, controlul este acordat unui program stocat în memoria
       numai pentru citire (în mod normal PROM); din motive istorice  legate  de  calculatorul  personal,  acest
       program este adesea numit „BIOS”.

       Acest  program  efectuează  în  mod normal un autotest de bază al mașinii și accesează memoria nevolatilă
       pentru a citi alți parametri. Această memorie din PC este o memorie CMOS alimentată de  baterie,  așa  că
       majoritatea oamenilor se referă la ea ca fiind „CMOS”; în afara lumii PC-urilor, ea este numită de obicei
       „NVRAM” (RAM nevolatilă).

       Parametrii  stocați  în NVRAM variază de la un sistem la altul, dar, cel puțin, ar trebui să precizeze ce
       dispozitiv poate furniza un încărcător de sistem de  operare  sau,  cel  puțin,  ce  dispozitive  pot  fi
       verificate  pentru  unul;  un astfel de dispozitiv este cunoscut sub numele de „dispozitivul de pornire”.
       Etapa de pornire hardware încarcă încărcătorul de sistem de operare dintr-o poziție fixă pe  dispozitivul
       de pornire și apoi îi transferă controlul.

       Notă:  Dispozitivul  de  pe  care  se  citește  încărcătorul  de  sistem  de operare poate fi atașat prin
              intermediul unei rețele, caz în care detaliile de pornire  sunt  specificate  în  continuare  prin
              protocoale precum DHCP, TFTP, PXE, Etherboot etc.

   Încărcător de sistem de operare (OS)
       Sarcina  principală  a  încărcătorului  de  sistem  de  operare  este  de a localiza nucleul pe un anumit
       dispozitiv, de a-l încărca și de a-l  rula.  Cele  mai  multe  încărcătoare  de  SO  permit  o  utilizare
       interactivă, pentru a permite specificarea unui nucleu alternativ (poate un nucleu de rezervă în cazul în
       care ultimul compilat nu funcționează) și pentru a transmite parametrii opționali către nucleu.

       Într-un PC tradițional, încărcătorul sistemului de operare este localizat în blocul inițial de 512 octeți
       al dispozitivului de pornire; acest bloc este cunoscut sub numele de „MBR” (Master Boot Record).

       În  majoritatea  sistemelor,  încărcătorul sistemului de operare este foarte limitat din cauza diverselor
       constrângeri. Chiar și pe sistemele non-PC, există unele limitări privind  dimensiunea  și  complexitatea
       acestui  încărcător,  dar  limitarea dimensiunii MBR pentru PC (512 octeți, inclusiv tabelul de partiții)
       face aproape imposibilă introducerea multor funcționalități în el.

       Prin urmare, majoritatea sistemelor împart rolul de încărcare a sistemului de operare între un încărcător
       principal și un încărcător secundar; acest încărcător secundar poate fi  localizat  într-o  porțiune  mai
       mare de stocare persistentă, cum ar fi o partiție de disc.

       În Linux, încărcătorul sistemului de operare este adesea grub(8) (o alternativă este lilo(8)).

   Nucleu
       Atunci  când este încărcat, nucleul inițializează diverse componente ale calculatorului și ale sistemului
       de operare; fiecare porțiune de software responsabilă pentru o astfel de  sarcină  este  considerată,  de
       obicei,  „un  controlor”  pentru  componenta respectivă. Nucleul pornește gestionarul de memorie virtuală
       „swap” (este un proces al nucleului, numit „kswapd” într-un nucleu Linux modern) și  montează  un  anumit
       sistem de fișiere la ruta rădăcină, /.

       Unii  dintre parametrii care pot fi pasați nucleului se referă la aceste activități (de exemplu, sistemul
       de fișiere rădăcină implicit poate fi înlocuit); pentru mai multe informații despre parametrii  nucleului
       Linux, citiți bootparam(7).

       Abia  apoi  nucleul creează procesul inițial al utilizatorului, căruia i se atribuie numărul 1 ca PID (ID
       de proces). În mod tradițional, acest  proces  execută  programul  /sbin/init,  căruia  îi  sunt  trecuți
       parametrii care nu au fost deja gestionați de nucleu.

   Proces în spațiul utilizatorului root
       Notă:  Următoarea  descriere se aplică unui sistem de operare bazat pe UNIX System V Release 4.  Cu toate
              acestea, o serie de sisteme utilizate pe scară largă au adoptat o abordare conexă, dar fundamental
              diferită, cunoscută sub numele de systemd(1), pentru care procesul de  pornire  este  detaliat  în
              bootup(7).

       Când  pornește  /sbin/init,  acesta  citește  /etc/inittab pentru instrucțiuni suplimentare. Acest fișier
       definește ceea ce ar trebui să fie rulat atunci când programul /sbin/init este instruit să intre  într-un
       anumit  nivel  de  execuție, oferind administratorului o modalitate ușoară de a stabili un mediu pentru o
       anumită utilizare; fiecare nivel de execuție este asociat cu un set de servicii (de exemplu,  nivelul  de
       execuție  S  este  modul  mono-utilizator,  iar  nivelul  de  execuție  2  presupune  rularea majorității
       serviciilor de rețea).

       Administratorul poate modifica nivelul actual de execuție prin init(1) și poate interoga  nivelul  actual
       de execuție prin runlevel(8).

       Cu  toate acestea, deoarece nu este convenabil să gestionați serviciile individuale prin editarea acestui
       fișier, /etc/inittab se limitează doar să  apeleze  un  set  de  scripturi  care  pornesc/opresc  efectiv
       serviciile individuale.

   Scripturi de pornire
       Notă:  Următoarea  descriere  se aplică unui sistem de operare bazat pe UNIX System V Release 4. Cu toate
              acestea, o serie de sisteme utilizate pe scară largă (Slackware  Linux,  FreeBSD,  OpenBSD)  au  o
              schemă oarecum diferită pentru scripturile de pornire.

       Pentru  fiecare serviciu gestionat (poștă electronică, server nfs, cron etc.), există un singur script de
       pornire localizat într-un director specific (/etc/init.d în majoritatea versiunilor  de  Linux).  Fiecare
       dintre  aceste  scripturi  acceptă  ca  un  singur  argument  cuvântul  «start»  (care determină pornirea
       serviciului) sau cuvântul «stop» (care determină oprirea serviciului). Scriptul poate accepta opțional și
       alți parametri de „utilitate” (de exemplu, «restart» pentru a opri și apoi a  porni,  «status»  pentru  a
       afișa starea serviciului etc.). Rularea scriptului fără parametri afișează argumentele posibile.

   Directoare de execuție în ordine
       Pentru  a face ca anumite scripturi să pornească/să se oprească la anumite niveluri de execuție și într-o
       anumită ordine, există directoare de execuție în ordine, în  mod  normal  de  forma  /etc/rc[0-6S].d.  În
       fiecare  dintre aceste directoare, există legături (de obicei simbolice) către scripturile din directorul
       /etc/init.d.

       Un script principal (de obicei /etc/rc) este apelat  din  inittab(5);  acest  script  principal  apelează
       scriptul  fiecărui serviciu prin intermediul unei legături din directorul de execuție în ordine relevant.
       Fiecare legătură al cărei nume începe cu „S” este apelată cu argumentul «start» (pornind astfel serviciul
       respectiv). Fiecare legătură al cărei nume începe cu „K” este apelată cu argumentul «stop» (oprind astfel
       serviciul).

       Pentru a defini ordinea de pornire sau de oprire în cadrul  aceluiași  nivel  de  execuție,  numele  unei
       legături  conține  un  număr de ordine. De asemenea, pentru claritate, numele unei legături se termină de
       obicei cu numele serviciului la care se referă.  De  exemplu,  legătura  /etc/rc2.d/S80sendmail  pornește
       serviciul sendmail(8) la nivelul de execuție 2. Acest lucru se întâmplă după ce /etc/rc2.d/S12syslog este
       rulat, dar înainte de a fi rulat /etc/rc2.d/S90xfs.

       Gestionarea  acestor  legături  înseamnă  gestionarea ordinii de pornire și a nivelurilor de execuție; în
       multe sisteme, există instrumente care ajută la această sarcină (de exemplu, chkconfig(8)).

   Configurația de pornire
       Un program care furnizează un serviciu este adesea numit „demon”. De obicei, un demon poate primi diverse
       opțiuni și parametri de linie de comandă. Pentru a permite  unui  administrator  de  sistem  să  modifice
       aceste  intrări  fără  a edita un întreg script de pornire, se utilizează un anumit fișier de configurare
       separat, care este localizat într-un anumit director în care un script de pornire asociat îl  poate  găsi
       (/etc/sysconfig pe sistemele Red Hat mai vechi).

       În sistemele UNIX mai vechi, un astfel de fișier conținea opțiunile reale ale liniei de comandă pentru un
       demon,  dar  în  sistemele  Linux  moderne  (și, de asemenea, în HP-UX), acesta conține doar variabile de
       shell. Un script de pornire din /etc/init.d  citește  și  include  fișierul  său  de  configurare  (adică
       „sursele” fișierului său de configurare) și apoi utilizează valorile variabilelor.

FIȘIERE

       /etc/init.d/, /etc/rc[S0-6].d/, /etc/sysconfig/

CONSULTAȚI ȘI

       init(1), systemd(1), inittab(5), bootparam(7), bootup(7), runlevel(8), shutdown(8)

TRADUCERE

       Traducerea    în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel   Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această traducere este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3  sau  o
       versiune   ulterioară   cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se  asumă  NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să  trimiteți  un  e-mail  la  translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

Pagini de manual de Linux 6.9.1                    2 mai 2024                                            boot(7)