Provided by: manpages-ro_4.27.0-1_all bug

NUME

       sane-epsonds - controlorul SANE pentru scanerele EPSON ESC/I-2

DESCRIERE

       Biblioteca  sane-epsonds  implementează  un  controlor SANE (Scanner Access Now Easy) care oferă acces la
       scanerele Epson ESC/I-2.

       Opțiunile valide ale liniei de comandă și sintaxa acestora pot fi listate utilizând

              «scanimage --help -d epsonds»

       Nu toate dispozitivele acceptă toate opțiunile.

       Mod scanare
              Opțiunea --mode selectează modul de funcționare de  bază  al  scanerului.  Alegerile  valide  sunt
              „Lineart”,  „Gray”  și  „Color”.  Modul  „Lineart”  este  doar alb-negru, „Gray” va produce 256 de
              niveluri de gri sau mai mult, în funcție de scaner, iar „Color” înseamnă un mod de culoare  pe  24
              de  biți  sau  mai mult, în funcție de scaner.  Unele scanere utilizează în interior 36 de biți de
              culoare, însă interfața externă poate suporta doar 24 de biți.

              Opțiunea --depth selectează adâncimea de biți pe care o utilizează scanerul. Această opțiune  este
              disponibilă  numai  pentru  scanerele  care  acceptă mai mult de o adâncime de biți. Scanerele mai
              vechi vor transfera întotdeauna imaginea în modul 8 biți. Scanerele mai noi permit selectarea a  8
              biți, 12 sau 14 biți pentru fiecare canal de culoare. Pentru o scanare color, acest lucru înseamnă
              o adâncime efectivă a culorilor de 36 sau 42 de biți pe toate cele trei canale. Alegerile valabile
              depind de modelul de scaner.

              Opțiunea  de  selecție --rezoluție selectează rezoluția pentru o scanare. Unele scannere EPSON vor
              scana în orice rezoluție între cea mai mică și cea mai mare valoare posibilă. Lista  raportată  de
              scaner poate fi afișată cu ajutorul parametrilor "--help -d epson" la scanimage(1).

              Opțiunile  de  geometrie  -l  -t -x -y controlează zona de scanare: -l stabilește coordonata x din
              stânga sus, -t coordonata y din stânga sus,  -x  selectează  lățimea  și  -y  înălțimea  zonei  de
              scanare. Toți parametrii sunt specificați în milimetri.

              Opțiunea  --sursă  selectează  sursa  de  scanare. Opțiunile valide depind de opțiunile instalate.
              Opțiunea implicită este „Flatbed”.

              Opțiunea --eject ejectează foaia din ADF.

              Opțiunea --adf-mode selectează modul ADF (simplex/duplex).

FIȘIER DE CONFIGURARE

       Fișierul de configurare /etc/sane.d/epsonds.conf specifică dispozitivul (dispozitivele)  pe  care  îl  va
       folosi controlorul. Tipurile de conexiune posibile sunt:

       USB    În  cazul  scanerelor  USB  care  nu  sunt  detectate  automat,  ID-ul VENDOR și PRODUCT ID pot fi
              specificate manual în fișierul de configurare.   Mai  multe  informații  despre  sintaxa  valabilă
              pentru dispozitivele USB pot fi găsite în sane-usb(5).

       Rețea (nu este încă disponibilă)
              Scanerele  de rețea pot fi descoperite automat dacă se specifică autodiscovery după cuvântul cheie
              net. Se poate utiliza, de asemenea, o adresă IP la care să se conecteze.

FIȘIERE

       /usr/lib/x86_64-linux-gnu/sane/libsane-epsonds.a
              Biblioteca statică care implementează acest controlor.

       /usr/lib/x86_64-linux-gnu/sane/libsane-epsonds.so
              Biblioteca partajată care implementează  acest  controlor  (prezentă  pe  sistemele  care  acceptă
              încărcare dinamică).

MEDIU

       SANE_DEBUG_EPSONDS
              Dacă  biblioteca  a  fost  compilată  cu  suportul de depanare activat, această variabilă de mediu
              controlează nivelul de depanare pentru acest controlor.  De exemplu, o  valoare  de  128  solicită
              imprimarea  tuturor  datelor  de  depanare.   Nivelurile  mai  mici  reduc  gradul de detaliere al
              informațiilor. Valorile în jur de 11-16 sunt de obicei suficiente pentru un raport de eroare.

CONSULTAȚI ȘI

       sane-usb(5), scanimage(1), xscanimage(1), xsane(1)

AUTOR

       Controlorul a fost scris de Alessandro Zummo.

TRADUCERE

       Traducerea   în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel    Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o
       versiune  ulterioară  cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se   asumă   NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă  găsiți  erori  în  traducerea  acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

                                                 29 martie 2015                                  sane-epsonds(5)