Provided by: manpages-ro-dev_4.27.0-1_all bug

NUME

       getunwind - copiază datele de derulare în memoria tampon a apelantului

BIBLIOTECA

       Biblioteca C standard (libc, -lc)

SINOPSIS

       #include <linux/unwind.h>
       #include <sys/syscall.h>      /* Definition of SYS_* constants */
       #include <unistd.h>

       [[depreciat]] long syscall(SYS_getunwind, void buf[.buf_size],
                                   size_t buf_size);

DESCRIERE

       Notă: acest apel de sistem este învechit.

       Apelul  de sistem getunwind(), specific IA-64, copiază datele de derulare a cadrului de apel al nucleului
       în memoria tampon indicată de buf și returnează dimensiunea datelor  de  derulare;  aceste  date  descriu
       pagina de poartă (codul nucleului care este cartografiat în spațiul utilizatorului).

       Dimensiunea  memoriei  tampon  buf este specificată în buf_size.  Datele sunt copiate numai dacă buf_size
       este mai mare sau egală cu dimensiunea datelor de derulare și dacă buf nu este NULL; în caz  contrar,  nu
       se  copiază date, iar apelul reușește, returnând dimensiunea care ar fi necesară pentru a stoca datele de
       derulare.

       Prima parte a datelor de derulare conține un tabel de derulare.  Restul conține informațiile de  derulare
       asociate, fără o anumită ordine.  Tabelul de derulare conține intrări de următoarea formă:

           u64 start;      (adresa pe 64 de biți a începutului funcției)
           u64 end;        (adresa pe 64 de biți a sfârșitului funcției)
           u64 info;       (poziția relativă din memoria tampon pentru informațiile de derulare)

       O intrare a cărei valoare start este zero indică sfârșitul tabelului.  Pentru mai multe informații despre
       format, consultați manualul IA-64 Software Conventions and Runtime Architecture.

VALOAREA RETURNATĂ

       În  caz  de  succes,  getunwind()  returnează  dimensiunea  datelor  de  derulare.   În caz de eroare, se
       returnează -1, iar errno este configurată pentru a indica eroarea.

ERORI-IEȘIRE

       getunwind() eșuează cu eroarea EFAULT dacă  informațiile  de  derulare  nu  pot  fi  stocate  în  spațiul
       specificat de buf.

STANDARDE

       Linux pe IA-64.

ISTORIC

       Linux 2.4.

       Acest apel de sistem a fost depreciat (eliminat).  Modalitatea modernă de a obține datele de derulare ale
       nucleului este prin intermediul vdso(7).

CONSULTAȚI ȘI

       getauxval(3)

TRADUCERE

       Traducerea    în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel   Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această traducere este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3  sau  o
       versiune   ulterioară   cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se  asumă  NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să  trimiteți  un  e-mail  la  translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

Pagini de manual de Linux 6.9.1                    2 mai 2024                                       getunwind(2)