Provided by: manpages-ro_4.26.0-1_all bug

NUME

       pamshuffle - amestecă pixelii unei imagini Netpbm

SINOPSIS

       pamshuffle [-column [-randomseed număr-întreg]] [fișier-pam]

       Sunt  acceptate  abrevieri  unice  minime  ale  opțiunii. Puteți utiliza două liniuțe în loc de o singură
       liniuță pentru a indica opțiunile. Puteți utiliza spațiu alb în  locul  semnului  egal  pentru  a  separa
       numele unei opțiuni de valoarea acesteia.

DESCRIERE

       Acest program face parte din Netpbm(1).

       pamshuffle  citește  o  imagine  Netpbm  ca intrare și produce un fișier de ieșire cu pixelii amestecați.
       Operația schimbă doar locația pixelilor existenți; nimic nu este eliminat sau adăugat.

       În mod implicit, pixelii își schimbă locația în  cadrul  rândurilor  în  mod  independent,  dar  este  de
       asemenea  posibil  să  se  efectueze  aceeași  amestecare  pe fiecare rând, ceea ce înseamnă că programul
       amestecă coloanele verticale de pixeli. Oricum ar fi, nu există nicio rearanjare verticală;  acest  lucru
       înseamnă  că  imaginile  ce constau în întregime din dungi orizontale, cum ar fi steagurile naționale ale
       Germaniei, Thailandei și Ucrainei, nu vor fi modificate.

       Pentru a amesteca vertical sau pentru a efectua o amestecare completă, utilizați pamshuffle  împreună  cu
       pamflip. A se vedea exemplele de mai jos.

       Intrarea se face de la intrarea standard dacă nu specificați fișierul de intrare fișier-pam.

       Ieșirea este la ieșirea standard.

       pamshuffle funcționează pe un flux multi-imagine. Acesta operează independent pe fiecare imagine din flux
       și produce un flux de ieșire cu mai multe imagini.

       Algoritmul de amestecare este cunoscut pe scară largă ca metoda Fisher-Yates .

OPȚIUNI

       În  plus  față  de  opțiunile comune tuturor programelor bazate pe libnetpbm (mai ales -quiet, a se vedea
       Common Options ), pamshuffle recunoaște următoarele opțiuni de linie de comandă:

       -column
              Amestecă coloanele verticale, adică efectuează aceeași mișcare pe toate  rândurile.  Fără  această
              opțiune, programul amestecă fiecare rând independent.

       -randomseed= număr-întreg
              Aceasta este sămânța pentru generatorul de numere aleatorii care generează pixelii.

              Utilizați acest lucru pentru a vă asigura că obțineți aceeași imagine la invocări separate.

              În mod implicit, pamshuffle utilizează o sămânță derivată din ora din zi și ID-ul procesului, ceea
              ce vă oferă rezultate destul de necorelate în cazul invocărilor multiple.

EXEMPLE

       În  exemplul următor, ieșirea este către ieșirea standard. Probabil veți dori să adăugați redirecționarea
       către un loc util.

       •

              pamshuffle este util atunci când doriți să faceți aleatorie ieșirea ordonată a  generatoarelor  de
              imagini precum pamseq și pgmramp.

              Produceți cinci permutări ale numerelor întregi de la 0 la 15:

               pgmramp -lr -maxval=15 16 5 | pamshuffle -plain

       •      Amestecați coloanele:

               pamshuffle -column image.ppm

       •      Amestecați rândurile:

               pamflip -cw image.ppm | pamshuffle | pamflip -ccw

       •      Efectuați o amestecare completă:

               pamflip -cw image.ppm | pamshuffle | pamflip -ccw | pamshuffle

CONSULTAȚI ȘI

       pamseq(1)  , pgmramp(1)  , pamflip(1)  , ppmshift(1)  , ppmspread(1)  , pam(1)

ISTORIC

       pamshuffle a fost introdus în Netpbm 10.99 (iunie 2022).

AUTOR

       De Akira F. Urushibata.  Contribuție a autorului la domeniul public.

SURSA DOCUMENTULUI

       Această  pagină  de  manual a fost generată de instrumentul Netpbm «makeman» din sursa HTML. Documentația
       principală este la

              http://netpbm.sourceforge.net/doc/pamshuffle.html

TRADUCERE

       Traducerea   în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel    Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o
       versiune  ulterioară  cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se   asumă   NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă  găsiți  erori  în  traducerea  acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

documentația netpbm                                                          Manualul de utilizare pamshuffle(1)