Provided by: manpages-ro-dev_4.21.0-2_all bug

NUME

       socketpair - creează o pereche de socluri conectate

BIBLIOTECA

       Biblioteca C standard (libc, -lc)

REZUMAT

       #include <sys/socket.h>

       int socketpair(int domain, int type, int protocol, int sv[2]);

DESCRIERE

       Apelul  socketpair()  creează  o  pereche  nenumită de socluri conectate în domeniul specificat, de tipul
       specificat și utilizând  protocolul  specificat  opțional.   Pentru  mai  multe  detalii  privind  aceste
       argumente, a se vedea socket(2).

       Descriptorii  de  fișiere  utilizați  pentru  a face referire la noile socluri sunt returnate în sv[0] și
       sv[1].  Cele două socluri sunt de nedistins.

VALOAREA RETURNATĂ

       În caz de succes, se returnează zero.  În caz de eroare, se returnează -1, errno este configurată  pentru
       a indica eroarea, iar sv rămâne neschimbată.

       În Linux (și în alte sisteme), socketpair() nu modifică sv în caz de eșec.  O cerință care standardizează
       acest comportament a fost adăugată în POSIX.1-2008 TC2.

ERORI

       EAFNOSUPPORT
              Familia de adrese specificată nu este admisă pe această mașină.

       EFAULT Adresa sv nu specifică o parte validă a spațiului de adrese al procesului.

       EMFILE Limita per proces a numărului de descriptori de fișiere deschise a fost atinsă.

       ENFILE Limita la nivel de sistem a numărului total de fișiere deschise a fost atinsă.

       EOPNOTSUPP
              Protocolul specificat nu acceptă crearea de perechi de socluri.

       EPROTONOSUPPORT
              Protocolul specificat nu este acceptat pe această mașină.

STANDARDE

       POSIX.1-2001, POSIX.1-2008, 4.4BSD.  socketpair() a apărut pentru prima dată în 4.2BSD.  În general, este
       portabil  către/de  la sisteme non-BSD care acceptă clone ale stratului de soclu BSD (inclusiv variantele
       System V).

NOTE

       În Linux, singurele domenii acceptate pentru acest apel sunt  AF_UNIX  (sau,  ca  sinonim,  AF_LOCAL)  și
       AF_TIPC (începând cu Linux 4.12).

       Începând  cu  Linux  2.6.27,  socketpair() acceptă fanioanele SOCK_NONBLOCK și SOCK_CLOEXEC în argumentul
       type, așa cum este descris în socket(2).

CONSULTAȚI ȘI

       pipe(2), read(2), socket(2), write(2), socket(7), unix(7)

TRADUCERE

       Traducerea   în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   creată   de   Remus-Gabriel    Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o
       versiune  ulterioară  cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se   asumă   Nicio
       RESPONSABILITATE.

       Dacă  găsiți  erori  în  traducerea  acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

Pagini de manual de Linux 6.03                  30 octombrie 2022                                  socketpair(2)