Provided by: manpages-ro_4.27.0-1_all bug

NUME

       autolog - deconectează utilizatorii inactivi

SINOPSIS

       autolog [ opțiuni ]

DESCRIERE

       Programul  citește  fișierul  utmp,  intrare  cu  intrare.  Numele  de  utilizator pentru fiecare „proces
       utilizator” este comparat cu intrările din fișierul de configurare (a se vedea autolog.conf(5)  ).  Prima
       intrare  care  se  potrivește  atât  cu  numele, grupul, cât și cu linia tty a procesului va fi utilizată
       pentru a efectua deconectarea automată.

APELARE

       /etc/init.d/autolog start
       sau
       autolog
              pentru a rula acest program în modul demon

       autolog -o
              pentru a rula acest program ca program „obișnuit”. Țineți minte: de asemenea, atunci când  rulează
              ca program obișnuit, acesta va rămâne în memorie până când toate sarcinile sale sunt îndeplinite.

OPȚIUNI

       -a     (toate  procesele)  Imprimă  informații  despre  TOATE  intrările  utmp - nu doar despre procesele
              utilizatorului.

       -d     (modul de depanare) Aceasta este utilă pentru configurarea fișierului  de  configurare.  Programul
              rulează  în  prim-plan,  mai degrabă decât în fundal ca demon, și afișează mesaje detaliate despre
              ceea ce face.

       -n     („nokill”, nu omoară) Folosiți această opțiune pentru  a  preveni  ca  «autolog»  să  „omoare”  pe
              cineva.  Utilizați  opțiunile  „-d”  și  „-n”  împreună  atunci  când configurați un nou fișier de
              configurare; (acest lucru nu va afecta uciderea proceselor pierdute).

       -o     („ordinary”, obișnuit) Folosiți această opțiune pentru a rula acest program ca  program  obișnuit,
              nu ca demon. Programul se va încheia atunci când își termină activitatea. În acest caz, unele date
              sunt  păstrate  în „/var/lib/autolog/autolog.data”. Acestea sunt citite atunci când programul este
              apelat din nou.

       -f nume-fișier-configurare
              Utilizați această opțiune pentru a suprascrie valoarea implicită: „/etc/autolog.conf”

       -l nume-fișier-jurnal
              Utilizați această opțiune pentru a înlocui valoarea  implicită:  „/var/log/autolog.log”.  Rețineți
              că, dacă acest fișier nu există, nu se va efectua nicio înregistrare. Creați fișierul (cu «touch»)
              pentru a activa jurnalizarea.

       -t timp_inactiv
              Utilizați această opțiune pentru a suprascrie timpul de inactivitate implicit intern (minute).

       -g perioada_de_grație
              Utilizați această opțiune pentru a suprascrie perioada de grație internă implicită (secunde)

       -m yes/no
              Utilizați  această  opțiune  pentru  a  suprascrie  selectorul  intern  de  corespondență. Dacă se
              selectează „yes”, programul va trimite mesaje de poștă electronică către utilizatori imediat  după
              ce i-a ucis.

       -c yes/no
              Utilizați  această  opțiune  pentru  a  anula  selectorul  intern de „pre-clear”. Dacă este „yes”,
              programul va șterge ecranul terminalului înainte de a avertiza utilizatorul.

       -w yes/no
              Efectuează temporizări bazate pe timpul total al sesiunii - nu pe timpul de inactivitate. (greoi)

       -l yes/no
              Dacă este stabilită la „yes”, activitățile vor fi scrise în fișierul jurnal, dacă sunt prezente.

AUTOR

       Kyle Bateman <kyle@actarg.com> (autolog 0.35),
       James Dingwall <james.dingwall@ncrvoyix.com>
                                         (autolog 0.42.1)

       Această pagină de manual a fost modificată pentru Debian de Paul Telford <pxt@debian.org>

TRADUCERE

       Traducerea   în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel    Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o
       versiune  ulterioară  cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se   asumă   NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă  găsiți  erori  în  traducerea  acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

Linux                                       Utilități administrative                                  AUTOLOG(8)