Provided by: manpages-ro_4.27.0-1_all bug

NUME

       /proc/pid/net/, /proc/net/ - informații despre stratul de rețea

DESCRIERE

       /proc/pid/net/ (începând cu Linux 2.6.25)
              A se vedea descrierea /proc/net.

       /proc/net/
              Acest  director  conține diverse fișiere și subdirectoare care conțin informații despre stratul de
              rețea. Fișierele conțin structuri ASCII și  sunt,  prin  urmare,  citibile  cu  cat(1).  Cu  toate
              acestea, suita standard netstat(8) oferă un acces mult mai curat la aceste fișiere.

              Odată  cu  apariția  spațiilor  de nume de rețea, diverse informații referitoare la stiva de rețea
              sunt virtualizate (a se vedea network_namespaces(7)). Astfel, începând cu Linux 2.6.25,  /proc/net
              este  o  legătură  simbolică  către  directorul  /proc/self/net,  care conține aceleași fișiere și
              directoare enumerate mai jos. Cu toate acestea, aceste fișiere și directoare expun acum informații
              pentru spațiul de nume al rețelei din care face parte procesul.

       /proc/net/arp
              Acesta conține o descărcare citibilă ASCII a tabelului ARP al nucleului utilizat pentru rezolvarea
              adreselor. Acesta va afișa atât  intrările  ARP  învățate  dinamic,  cât  și  cele  preprogramate.
              Formatul este următorul:

                  IP address     HW type   Flags     HW address          Mask   Device
                  192.168.0.50   0x1       0x2       00:50:BF:25:68:F3   *      eth0
                  192.168.0.250  0x1       0xc       00:00:00:00:00:00   *      eth0

              Aici  „IP  address”  este  adresa IPv4 a mașinii, iar „HW type” este tipul hardware al adresei din
              RFC 826. Fanioanele sunt fanioanele interne ale  structurii  ARP  (astfel  cum  sunt  definite  în
              /usr/include/linux/if_arp.h),  iar  „HW  address” este corespondența nivelului de legătură de date
              pentru adresa IP respectivă, dacă este cunoscută.

       /proc/net/dev
              Pseudofișierul dev conține informații privind starea dispozitivului de rețea. Acesta oferă numărul
              de pachete primite și trimise, numărul de erori și coliziuni și alte statistici de  bază.  Acestea
              sunt utilizate de programul ifconfig(8) pentru a raporta starea dispozitivului.  Formatul este:

              Inter-|   Receive                                                |  Transmit
               face |bytes    packets errs drop fifo frame compressed multicast|bytes    packets errs drop fifo colls carrier compressed
                  lo: 2776770   11307    0    0    0     0          0         0  2776770   11307    0    0    0     0       0          0
                eth0: 1215645    2751    0    0    0     0          0         0  1782404    4324    0    0    0   427       0          0
                ppp0: 1622270    5552    1    0    0     0          0         0   354130    5669    0    0    0     0       0          0
                tap0:    7714      81    0    0    0     0          0         0     7714      81    0    0    0     0       0          0

       /proc/net/dev_mcast
              Definit în /usr/src/linux/net/core/dev_mcast.c:

                  indx interface_name  dmi_u dmi_g dmi_address
                  2    eth0            1     0     01005e000001
                  3    eth1            1     0     01005e000001
                  4    eth2            1     0     01005e000001

       /proc/net/igmp
              Internet Group Management Protocol. Definit în /usr/src/linux/net/core/igmp.c.

       /proc/net/rarp
              Acest  fișier  utilizează  același  format  ca  fișierul  arp  și  conține baza de date curentă de
              corespondență inversă utilizată pentru  a  furniza  serviciile  de  căutare  inversă  a  adreselor
              rarp(8). Dacă RARP nu este configurat în cadrul nucleului, acest fișier nu va fi prezent.

       /proc/net/raw
              Păstrează  o descărcare a tabelului de socluri RAW. Multe dintre informații nu sunt utile în afară
              de depanare. Valoarea „sl” este slotul hash al nucleului pentru soclu, „local_address” este adresa
              locală și perechea de numere de protocol. „St” este starea internă a soclului. Valorile „tx_queue”
              și „rx_queue” reprezintă coada de date de ieșire și de intrare  în  ceea  ce  privește  utilizarea
              memoriei nucleului. Câmpurile „tr”, „tm->when” și „rexmits” nu sunt utilizate de RAW. Câmpul „uid”
              conține UID-ul efectiv al creatorului soclului.

       /proc/net/snmp
              Acest fișier conține datele ASCII necesare pentru bazele de informații de gestionare IP, ICMP, TCP
              și UDP pentru un agent SNMP.

       /proc/net/tcp
              Deține  o descărcare a tabelului de socluri TCP. Multe dintre informații nu sunt utile în afară de
              depanare. Valoarea „sl” este slotul hash al nucleului pentru socket, „local_address” este perechea
              adresă locală și număr de port. Valoarea „rem_address” este perechea de adresă și număr de port de
              la distanță (dacă este conectată). „St” este starea internă a soclului.  „tx_queue” și  „rx_queue”
              sunt  cozile  de  date  de ieșire și de intrare în ceea ce privește utilizarea memoriei nucleului.
              Câmpurile „tr”, „tm->when” și „rexmits” dețin informații interne despre starea soclului  nucleului
              și sunt utile doar pentru depanare. Câmpul „uid” conține UID-ul efectiv al creatorului soclului.

       /proc/net/udp
              Deține  o descărcare a tabelului de socluri UDP. Multe dintre informații nu sunt utile în afară de
              depanare. Valoarea „sl” este slotul hash al nucleului pentru soclu, „local_address” este  perechea
              adresă locală și număr de port. Valoarea „rem_address” este perechea de adresă și număr de port de
              la  distanță  (dacă este conectată). „St” este starea internă a soclului. „tx_queue” și „rx_queue”
              sunt cozile de date de ieșire și de intrare în ceea ce  privește  utilizarea  memoriei  nucleului.
              Câmpurile  „tr”,  „tm->when”  și  „rexmits”  nu sunt utilizate de UDP. Câmpul „uid” conține UID-ul
              efectiv al creatorului soclului. Formatul este:

              sl  local_address rem_address   st tx_queue rx_queue tr rexmits  tm->when uid
               1: 01642C89:0201 0C642C89:03FF 01 00000000:00000001 01:000071BA 00000000 0
               1: 00000000:0801 00000000:0000 0A 00000000:00000000 00:00000000 6F000100 0
               1: 00000000:0201 00000000:0000 0A 00000000:00000000 00:00000000 00000000 0

       /proc/net/unix
              Listează soclurile de domeniu UNIX prezente în sistem și starea lor. Formatul este:

              Num RefCount Protocol Flags    Type St Inode Path
               0: 00000002 00000000 00000000 0001 03    42
               1: 00000001 00000000 00010000 0001 01  1948 /dev/printer

              Câmpurile sunt următoarele:

              Num:      numărul de slot al tabelului nucleului.

              RefCount: numărul de utilizatori ai soclului.

              Protocol: în prezent este întotdeauna 0.

              Flags:    fanioanele interne ale nucleului care păstrează starea soclului.

              Type:     tipul soclului. Pentru socluri SOCK_STREAM, acesta este 0001; pentru socluri SOCK_DGRAM,
                        acesta este 0002; iar pentru socluri SOCK_SEQPACKET, acesta este 0005.

              St:       starea internă a soclului.

              Inode:    numărul nodului-i al soclului.

              Path:     numele de rută atașată (dacă există) al soclului. Soclurile din spațiul de nume abstract
                        sunt incluse în listă și sunt afișate cu o rută Path care începe cu caracterul „@”.

       /proc/net/netfilter/nfnetlink_queue
              Acest fișier conține informații despre coada de așteptare din  spațiul  utilizatorului  netfilter,
              dacă este utilizată. Fiecare linie reprezintă o coadă. Cozile care nu au fost subscrise de spațiul
              utilizatorului nu sunt afișate.

                     1   4207     0  2 65535     0     0        0  1
                    (1)   (2)    (3)(4)  (5)    (6)   (7)      (8)

              Câmpurile din fiecare linie sunt:

              (1)  ID-ul  cozii.  Se  potrivește  cu  ceea  ce  este  specificat  în  opțiunile  --queue-num sau
                   --queue-balance pentru  obiectivul  iptables(8)  NFQUEUE.  Consultați  iptables-extensions(8)
                   pentru mai multe informații.

              (2)  ID-ul portului netlink înscris în coadă.

              (3)  Numărul  de  pachete  aflate  în  coada  de  așteptare  și  care așteaptă să fie procesate de
                   aplicație.

              (4)  Modul de copiere al cozii. Acesta este fie 1 (numai metadate), fie 2 (copiază și datele utile
                   în spațiul utilizatorului).

              (5)  Intervalul de copiere; adică, câți octeți din sarcina utilă a pachetului  ar  trebui  copiați
                   cel mult în spațiul utilizatorului.

              (6)  coadă  abandonată.  Numărul  de  pachete care au trebuit să fie abandonate de nucleu deoarece
                   prea multe  pachete  așteaptă  deja  ca  spațiul  utilizator  să  trimită  înapoi  verdictele
                   obligatorii de acceptare/abandonare.

              (7)  coadă  de  utilizator  abandonată.  Numărul  de  pachete  care  au  fost abandonate în cadrul
                   subsistemului netlink.  Astfel de abandonări au loc, de obicei, atunci când memoria tampon  a
                   soclului  corespunzător  este  plină;  cu alte cuvinte, spațiul utilizator nu este capabil să
                   citească mesajele suficient de repede.

              (8)  număr de secvență. Fiecare pachet aflat în coadă este asociat cu un număr de secvență (32  de
                   biți) care crește monoton. Acesta arată ID-ul celui mai recent pachet aflat în coadă.

              Ultimul număr există doar din motive de compatibilitate și este întotdeauna 1.

CONSULTAȚI ȘI

       proc(5)

TRADUCERE

       Traducerea    în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel   Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această traducere este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3  sau  o
       versiune   ulterioară   cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se  asumă  NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să  trimiteți  un  e-mail  la  translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

Pagini de manual de Linux 6.9.1                    2 mai 2024                                    proc_pid_net(5)