Provided by: manpages-ro_4.27.0-1_all bug

NUME

       wget - instrumentul de descărcare din rețea neinteractiv

SINOPSIS

       wget [opțiune]... [URL]...

DESCRIERE

       GNU wget este un instrument gratuit pentru descărcarea non-interactivă de fișiere din Internet. Acceptă
       protocoalele HTTP, HTTPS și FTP, precum și preluarea prin proxy-uri HTTP.

       wget este non-interactiv, ceea ce înseamnă că poate funcționa în fundal, în timp ce utilizatorul nu este
       conectat. Acest lucru vă permite să începeți o recuperare și să vă deconectați de la sistem, lăsându-l pe
       wget să termine munca. În schimb, majoritatea navigatoarelor web necesită prezența constantă a
       utilizatorului, ceea ce poate fi un mare impediment atunci când se transferă o mulțime de date.

       wget poate urmări legăturile din paginile HTML, XHTML și CSS, pentru a crea versiuni locale ale siturilor
       web de la distanță, recreând complet structura de directoare a sitului original. Acest lucru este denumit
       uneori „descărcare recursivă”. În timp ce face acest lucru, wget respectă Standardul de excludere a
       roboților (/robots.txt). wget poate fi instruit să convertească legăturile din fișierele descărcate
       pentru a indica fișierele locale, pentru vizualizare în modul deconectat.

       wget a fost conceput pentru a fi robust în cazul conexiunilor de rețea lente sau instabile; dacă o
       descărcare eșuează din cauza unei probleme de rețea, va continua să încerce până când fișierul va fi
       recuperat în întregime. În cazul în care serverul acceptă reluarea, acesta va instrui serverul să
       continue descărcarea din punctul în care a fost întreruptă.

OPȚIUNI

   Sintaxa opțiunilor
       Deoarece wget folosește GNU getopt pentru a procesa argumentele din linia de comandă, fiecare opțiune are
       o formă lungă alături de cea scurtă. Opțiunile lungi sunt mai ușor de reținut, dar necesită timp pentru a
       fi tastate. Puteți amesteca în mod liber diferite stiluri de opțiuni sau puteți specifica opțiuni după
       argumentele liniei de comandă. Astfel, puteți scrie:

               wget -r --tries=10 http://fly.srk.fer.hr/ -o jurnal

       Spațiul dintre opțiunea care acceptă un argument și argument poate fi omis. În loc de -o jurnal se poate
       scrie -ojurnal.

       Puteți pune împreună mai multe opțiuni care nu necesită argumente, cum ar fi:

               wget -drc <URL>

       Acest lucru este complet echivalent cu:

               wget -d -r -c <URL>

       Deoarece opțiunile pot fi specificate după argumente, puteți să le terminați cu --. Astfel, următoarea
       comandă va încerca să descarce URL-ul -x, raportând eșecul în jurnal:

               wget -o jurnal -- -x

       Toate opțiunile care acceptă liste separate prin virgule respectă convenția conform căreia specificarea
       unei liste goale șterge valoarea acesteia. Acest lucru poate fi util pentru a șterge parametrii .wgetrc.
       De exemplu, dacă .wgetrc definește parametrul "exclude_directories" la /cgi-bin, exemplul următor îl va
       reinițializa mai întâi și apoi îl va defini pentru a exclude /~nobody și /~somebody. De asemenea, puteți
       curăța listele din .wgetrc.

               wget -X "" -X /~nobody,/~somebody

       Majoritatea opțiunilor care nu acceptă argumente sunt opțiuni booleane, denumite astfel deoarece starea
       lor poate fi captată cu o variabilă de tip da-sau-nu („boolean”). De exemplu, --follow-ftp îi indică lui
       wget să urmărească legăturile FTP din fișierele HTML și, pe de altă parte, --no-glob îi indică să nu
       efectueze căutarea de fișiere la adresele URL FTP folosind modele cu caractere joker. O opțiune booleană
       este fie afirmativă, fie negativă (începând cu --no). Toate aceste opțiuni au în comun câteva
       proprietăți.

       Cu excepția cazului în care se specifică altfel, se presupune că comportamentul implicit este opusul
       celui pe care îl realizează opțiunea. De exemplu, existența documentată a opțiunii --follow-ftp presupune
       că opțiunea implicită este de a nu urmări legăturile FTP din paginile HTML.

       Opțiunile afirmative pot fi negate prin adăugarea prefixului --no- la numele opțiunii; opțiunile negative
       pot fi negate prin omiterea prefixului --no-. Acest lucru ar putea părea superfluu - dacă valoarea
       implicită a unei opțiuni afirmative este de a nu face ceva, atunci de ce să oferim o modalitate de a o
       dezactiva în mod explicit? Dar fișierul de configurare poate, de fapt, să schimbe valoarea implicită. De
       exemplu, utilizarea „follow_ftp = on” în .wgetrc face ca wget  urmeze în mod implicit legăturile FTP,
       iar utilizarea --no-follow-ftp este singura modalitate de a restabili valoarea implicită din fabrică din
       linia de comandă.

   Opțiuni de bază pentru pornire
       -V
       --version
           Afișează versiunea lui wget și iese.

       -h
       --help
           Afișează un mesaj de ajutor care descrie toate opțiunile din linia de comandă a lui wget.

       -b
       --background
           Trece  în  fundal  imediat  după  pornire.  Dacă  nu este specificat niciun fișier de ieșire prin -o,
           ieșirea este redirecționată către wget-log.

       -e comanda
       --execute comanda
           Execută comanda ca și cum ar fi o parte din .wgetrc. O comandă astfel invocată va fi  executată  după
           comenzile din .wgetrc, având astfel prioritate față de acestea. Dacă trebuie să specificați mai multe
           comenzi wgetrc, utilizați mai multe instanțe de -e.

   Opțiuni de jurnalizare și de fișier de intrare
       -o fișier-jurnal
       --output-file=fișier-jurnal
           Înregistrează  toate  mesajele în fișier-jurnal. În mod normal, mesajele sunt raportate la ieșirea de
           eroare standard.

       -a fișier-jurnal
       --append-output=fișier-jurnal
           Adaugă la fișier--jurnal. Este la fel ca -o, numai că se adaugă la fișier-jurnal în loc să suprascrie
           vechiul fișier jurnal. Dacă fișier-jurnal nu există, se creează un fișier nou.

       -d
       --debug
           Activează ieșirea de depanare, ceea ce înseamnă diverse informații  importante  pentru  dezvoltatorii
           lui wget în cazul în care acesta nu funcționează corect. Este posibil ca administratorul de sistem să
           fi  ales  să  compileze wget fără suport pentru depanare, caz în care -d nu va funcționa. Rețineți că
           compilarea cu suport de depanare este întotdeauna sigură --- wget compilat cu suport de  depanare  nu
           va imprima nicio informație de depanare, cu excepția cazului în care este solicitată cu -d.

       -q
       --quiet
           Dezactivează ieșirea lui wget.

       -v
       --verbose
           Activează  ieșirea  de  informații  detaliate,  cu  toate  datele disponibile. Ieșirea implicită este
           descriptivă.

       -nv
       --no-verbose
           Dezactivează ieșirea descriptivă fără a fi complet silențioasă (utilizați -q pentru aceasta), ceea ce
           înseamnă că mesajele de eroare și informațiile de bază sunt totuși afișate.

       --report-speed=tip
           Lățimea de bandă de ieșire ca tip. Singura valoare acceptată este bits.

       -i fișier
       --input-file=fișier
           Citește adresele URL dintr-un fișier local sau extern. Dacă - este specificat ca fișier, adresele URL
           sunt citite de la intrarea standard. Folosiți ./- pentru a citi dintr-un fișier numit literalmente -.

           Dacă se utilizează această funcție, nu este necesar să fie prezente adrese URL în linia  de  comandă.
           În  cazul  în care există adrese URL atât în linia de comandă, cât și într-un fișier de intrare, cele
           din linia de comandă vor fi primele care vor fi recuperate. Dacă  --force-html  nu  este  specificat,
           atunci fișier trebuie să fie format dintr-o serie de adrese URL, una pe linie.

           Cu  toate acestea, dacă specificați --force-html, documentul va fi considerat ca fiind html. În acest
           caz, este posibil să aveți probleme cu legăturile relative, pe care le puteți  rezolva  fie  adăugând
           „<base href="url">” în documente, fie specificând „--base=url” în linia de comandă.

           Dacă  fișier  este  un  fișier  extern,  documentul va fi tratat automat ca html dacă Content-Type se
           potrivește cu text/html. În plus, locația fișierului va fi utilizată implicit ca bază href dacă nu  a
           fost specificată niciuna.

           Dacă  fișier  este  un  fișier  local, pe sistemele care îl acceptă, acesta va fi deschis cu fanionul
           "O_NONBLOCK" pentru a permite citiri fără blocare din fișier. wget va încerca să continue citirea din
           fișier până când se ajunge la EOF sau acesta este închis. Acest lucru permite transmiterea în flux  a
           unei  liste  de  fișiere  pentru  recuperare,  lista  fiind  generată  dinamic  în  timpul executării
           procesului. În prezent, această caracteristică nu este disponibilă pe platformele Windows.

       --input-metalink=fișier
           Descarcă fișierele cuprinse în fișierul  Metalink  local.  Sunt  acceptate  versiunile  3  și  4  ale
           Metalink.

       --keep-badhash
           Păstrează  fișierele  Metalink  descărcate  cu  o  sumă de control greșită. Adaugă .badhash la numele
           fișierelor Metalink care au o sumă de control necorespunzătoare,  dar  fără  a  suprascrie  fișierele
           existente.

       --metalink-over-http
           Emite o cerere HTTP HEAD în loc de GET și extrage metadatele Metalink din anteturile de răspuns. Apoi
           trece  la  descărcarea Metalink. În cazul în care nu se găsesc metadate Metalink valide, se revine la
           descărcarea   HTTP   obișnuită.    Activează    descărcarea/procesarea    fișierelor    Content-Type:
           application/metalink4+xml.

       --metalink-index=număr
           Stabilește NUMĂRUL ordinal al meta-url-ului application/metalink4+xml al Metalink. De la 1 la numărul
           total  de  „application/metalink4+xml”  disponibile. Specificați 0 sau inf pentru a alege primul bun.
           Meta-url-urile, cum ar fi cele de la un --metalink-over-http, pot fi sortate după valoarea  cheii  de
           prioritate; țineți cont de aceasta pentru a alege NUMĂRUL corect.

       --preferred-location
           Stabilește  locația  preferată pentru resursele Metalink. Acest lucru are efect dacă sunt disponibile
           mai multe resurse cu aceeași prioritate.

       --xattr
           Activează utilizarea atributelor extinse  ale  sistemului  de  fișiere  pentru  a  salva  adresa  URL
           originală și valoarea antetului HTTP Referer, dacă este utilizată.

           Rețineți că adresa URL poate conține informații private, cum ar fi jetoane de acces sau acreditări.

       -F
       --force-html
           Atunci  când  datele  de  intrare sunt citite dintr-un fișier, forțează ca acesta să fie tratat ca un
           fișier HTML. Acest lucru vă permite să preluați legături  relative  din  fișiere  HTML  existente  pe
           discul  local,  adăugând  „<base  href="url">”  la  HTML  sau  utilizând opțiunea de linie de comandă
           „--base”.

       -B URL
       --base=URL
           Rezolvă legăturile relative folosind URL ca  punct  de  referință,  atunci  când  citește  legăturile
           dintr-un  fișier  HTML  specificat prin opțiunea -i/--input-file (împreună cu --force-html sau atunci
           când fișierul de intrare a fost preluat de la distanță de pe un  server  care  îl  descrie  ca  fiind
           HTML).  Acest  lucru este echivalent cu prezența unei etichete „BASE” în fișierul de intrare HTML, cu
           adresa URL ca valoare pentru atributul „href”.

           De exemplu, dacă specificați http://foo/bar/a.html pentru adresa URL, iar wget citește  ../baz/b.html
           din fișierul de intrare, acesta va fi rezolvat ca http://foo/baz/b.html.

       --config=FIȘIER
           Specifică  locația  unui  fișier  de pornire pe care doriți să îl utilizați în locul celor implicite.
           Utilizați opțiunea „--no-config” pentru a dezactiva citirea  fișierelor  de  configurare.  Dacă  sunt
           indicate atât „--config”, cât și „--no-config”, „--no-config” este ignorată.

       --rejected-log=fișier-jurnal
           Înregistrează  toate  respingerile  adreselor  URL  în fișier-jurnal ca valori separate prin virgule.
           Valorile includ motivul respingerii, adresa URL și adresa URL părinte în care a fost găsită.

   Opțiuni de descărcare
       --bind-address=ADRESA
           Când se fac conexiuni TCP/IP client, se face legătura cu ADRESA  de  pe  calculatorul  local.  ADRESA
           poate  fi specificată ca nume de gazdă sau adresă IP. Această opțiune poate fi utilă în cazul în care
           mașina dumneavoastră este asociată cu mai multe IP-uri.

       --bind-dns-address=ADRESA
           [numai cu libcares] Această adresă înlocuiește ruta pentru cererile DNS. Dacă aveți  vreodată  nevoie
           să ocoliți configurările standard din „/etc/resolv.conf”, această opțiune, împreună cu --dns-servers,
           vă  este  prietenă.  ADRESA  trebuie  să fie specificată fie ca adresă IPv4, fie ca adresă IPv6. wget
           trebuie să fie construit cu libcares pentru ca această opțiune să fie disponibilă.

       --dns-servers=ADRESE
           [numai cu libcares] Adresele date înlocuiesc adresele standard ale serverului de  nume,  de  exemplu,
           așa  cum  sunt configurate în „/etc/resolv.conf”. ADRESELE pot fi specificate fie ca adrese IPv4, fie
           ca adrese IPv6, separate prin virgule. wget trebuie să fie construit cu libcares  pentru  ca  această
           opțiune să fie disponibilă.

       -t număr
       --tries=număr
           Stabilește  numărul  de încercări la număr. Specificați 0 sau inf pentru încercări infinite. Valoarea
           implicită este de 20 de încercări, cu excepția  erorilor  fatale,  cum  ar  fi  „connection  refused”
           (conexiune refuzată) sau „not found -- (404)” (nu a fost găsit -- 404), care nu sunt încercate.

       -O fișier
       --output-document=fișier
           Documentele  nu  vor  fi scrise în fișierele corespunzătoare, ci toate vor fi concatenate împreună și
           scrise în fișier. Dacă - este utilizat ca fișier, documentele vor fi  afișate  la  ieșirea  standard,
           dezactivând conversia legăturilor. Folosiți ./- pentru a scrie într-un fișier numit literalmente -.

           Utilizarea  lui  -O  nu înseamnă pur și simplu „utilizează numele fișier în locul celui din URL”; mai
           degrabă, este analogă cu redirecționarea shell-ului:  «wget  -O  fișier  http://foo»  este  menit  să
           funcționeze  ca  «wget  -O - http://foo > fișier»; fișier va fi trunchiat imediat, iar tot conținutul
           descărcat va fi scris acolo.

           Din acest motiv, -N (pentru verificarea mărcii temporale) nu este  acceptată  în  combinație  cu  -O:
           deoarece fișier este întotdeauna nou creat, acesta va avea întotdeauna o marcă temporală foarte nouă.
           În cazul în care se utilizează această combinație, se va emite un avertisment.

           În  mod  similar,  este posibil ca utilizarea -r sau -p cu -O să nu funcționeze așa cum vă așteptați:
           wget nu va descărca doar primul fișier în fișier și apoi va descărca restul în numele lor normal: tot
           conținutul descărcat va fi plasat în fișier. Acest lucru a fost dezactivat în versiunea 1.11,  dar  a
           fost  reintrodus  (cu un avertisment) în versiunea 1.11.2, deoarece există unele cazuri în care acest
           comportament poate avea într-adevăr o anumită utilitate.

           O combinație cu -nc este acceptată numai în cazul în care fișierul de ieșire dat nu există.

           Rețineți că o combinație cu -k este permisă  numai  atunci  când  se  descarcă  un  singur  document,
           deoarece  în  acest caz se vor converti toate adresele URI relative în externe; -k nu are sens pentru
           mai multe adrese URI atunci când toate sunt descărcate într-un singur fișier; -k poate  fi  utilizată
           numai atunci când rezultatul este un fișier obișnuit.

       -nc
       --no-clobber
           Dacă  un  fișier este descărcat de mai multe ori în același director, comportamentul lui wget depinde
           de câteva opțiuni, inclusiv  -nc.  În  anumite  cazuri,  fișierul  local  va  fi  făcut  șnițel,  sau
           suprascris, în cazul descărcărilor repetate. În alte cazuri, acesta va fi păstrat.

           Atunci când se execută wget fără -N, -nc, -r sau -p, descărcarea aceluiași fișier în același director
           va  avea  ca  rezultat  păstrarea  copiei  originale a fișierului și numirea celei de-a doua copii ca
           fișier.1. Dacă fișierul respectiv este descărcat din nou, a treia copie se va numi fișier.2,  și  așa
           mai  departe.  Acesta este, de asemenea, comportamentul cu -nd, chiar dacă -r sau -p sunt în vigoare.
           Atunci când se specifică -nc, acest comportament este suprimat, iar wget va refuza să descarce  copii
           mai  noi  ale  fișierului.  Prin  urmare, „no-clobber” este de fapt o denumire greșită în acest mod -
           aceasta nu împiedică suprascrierea (deoarece sufixele numerice împiedicau deja suprascrierea), ci mai
           degrabă salvarea mai multor versiuni este operația ce este împiedicată.

           Atunci când se execută wget cu -r sau -p, dar fără -N, -nd sau -nc,  re-descărcarea  unui  fișier  va
           avea  ca  rezultat faptul că noua copie o va suprascrie pur și simplu pe cea veche. Adăugarea lui -nc
           va împiedica acest comportament, făcând în schimb ca versiunea originală să fie păstrată,  iar  orice
           copie mai nouă de pe server să fie ignorată.

           Atunci  când  se  execută wget cu -N, cu sau fără -r sau -p, decizia de a descărca sau nu o copie mai
           nouă a unui fișier depinde de data și ora  locală  și  de  cea  de  la  distanță  și  de  dimensiunea
           fișierului. -nc nu poate fi specificată în același timp cu -N.

           O  combinație cu -O/--output-document este acceptată numai în cazul în care fișierul de ieșire dat nu
           există.

           Rețineți că atunci când se specifică -nc, fișierele cu sufixele .html sau .htm vor fi încărcate de pe
           discul local și analizate ca și cum ar fi fost preluate de pe Web.

       --backups=copii-de-rezervă
           Înainte de a (supra)scrie un fișier, face o copie de rezervă a unui fișier  existent  prin  adăugarea
           unui sufix .1 (_1 pe VMS) la numele fișierului. Astfel de fișiere de rezervă sunt rotite în .2, .3 și
           așa mai departe, până la copii-de-rezervă (și se pierd dincolo de acesta).

       --no-netrc
           Nu  încearcă să obțină acreditările din fișierul .netrc. În mod implicit, fișierul .netrc este căutat
           pentru acreditări în cazul în care nu a fost transmis niciunul în linia de comandă și  este  necesară
           autentificarea.

       -c
       --continue
           Continuă  să  recupereze  un  fișier  descărcat  parțial.  Această  opțiune  este utilă când vreți să
           finalizați o descărcare a unei instanțe anterioare a wget, sau a unui alt program. De exemplu:

                   wget -c ftp://sunsite.doc.ic.ac.uk/ls-lR.Z

           Dacă există un fișier numit ls-lR.Z în directorul curent, wget va  presupune  că  acesta  este  prima
           porțiune  a  fișierului  de la distanță și va cere serverului să continue recuperarea de la o poziție
           egală cu lungimea fișierului local.

           Rețineți că nu este necesar să specificați această opțiune dacă doriți doar  ca  apelarea  curentă  a
           wget  să  reîncerce  descărcarea  unui  fișier  în  cazul  în  care conexiunea se pierde la jumătatea
           drumului. Acesta este comportamentul implicit. Opțiunea  -c  afectează  doar  reluarea  descărcărilor
           începute înainte de această invocare a wget și ale căror fișiere locale sunt încă în așteptare.

           Fără opțiunea -c, exemplul anterior ar fi descărcat doar fișierul de la distanță în ls-lR.Z.1, lăsând
           în pace fișierul trunchiat ls-lR.Z.

           Dacă  utilizați  opțiunea  -c  pe  un  fișier  care  nu este gol, iar serverul nu acceptă continuarea
           descărcării, wget va reporni descărcarea de la zero și va suprascrie în întregime fișierul existent.

           Începând cu wget 1.7, dacă utilizați opțiunea -c pe un fișier care are aceeași dimensiune ca  și  cel
           de  pe  server, wget va refuza să descarce fișierul și va afișa un mesaj explicativ. Același lucru se
           întâmplă și atunci când fișierul este mai mic pe server decât cel local (probabil din cauză că a fost
           modificat pe server de la ultima încercare de descărcare) --- deoarece „continuarea” nu are sens,  nu
           are loc nicio descărcare.

           Pe  de  altă  parte,  în timp ce se utilizează opțiunea -c, orice fișier care este mai mare pe server
           decât la nivel local va fi considerat o descărcare incompletă și doar „(lungimea(de  la  distanță)  -
           lungimea(locală))”  octeți  vor  fi  descărcați  și  adăugați  la  sfârșitul  fișierului local. Acest
           comportament poate fi de dorit în anumite cazuri - de  exemplu,  puteți  utiliza  wget  -c  pentru  a
           descărca doar noua porțiune care a fost adăugată la o colecție de date sau la un fișier jurnal.

           Cu toate acestea, dacă fișierul este mai mare pe server pentru că a fost modificat, spre deosebire de
           doar  adăugat,  veți  obține  un  fișier  deformat.  wget  nu are nicio modalitate de a verifica dacă
           fișierul local este într-adevăr un prefix valid  al  fișierului  de  la  distanță.  Trebuie  să  fiți
           deosebit  de  atenți la acest aspect atunci când utilizați -c împreună cu -r, deoarece fiecare fișier
           va fi considerat drept candidat la „descărcare incompletă”.

           Un alt caz în care veți obține un fișier deformat dacă încercați să utilizați opțiunea -c  este  dacă
           aveți  un  proxy  HTTP  deficitar  care  inserează  un șir „transfer întrerupt” în fișierul local. În
           viitor, ar putea fi adăugată o opțiune „rollback” (revenire la starea precedentă)  pentru  a  rezolva
           acest caz.

           Rețineți  că  opțiunea  -c  funcționează numai cu servere FTP și cu servere HTTP care acceptă antetul
           „Range”.

       --start-pos=POZIȚIE
           Începe descărcarea de la poziția POZIȚIE pornind de la zero. Poziția poate fi  exprimată  în  octeți,
           kiloocteți cu sufixul „k” sau megaocteți cu sufixul „m” etc.

           Opțiunea  --start-pos  are  prioritate  mai  mare  decât  opțiunea  --continue. Atunci când opțiunile
           --start-pos și --continue sunt amândouă specificate, wget va emite un avertisment, apoi  va  continua
           ca și cum opțiunea --continue ar fi absentă.

           Este necesar suportul serverului pentru continuarea descărcării, altfel opțiunea --start-pos nu poate
           fi de ajutor. A se vedea opțiunea -c pentru detalii.

       --progress=tip
           Selectează  tipul  de  indicator  de  progres pe care doriți să îl utilizați. Indicatorii legali sunt
           „dot” (punct) și „bar” (bară).

           Indicatorul „bar” este utilizat în mod implicit. Acesta desenează o bară de progres ASCII  (cunoscută
           și  ca  afișare  „termometru”)  care indică starea de recuperare. În cazul în care ieșirea nu este un
           terminal TTY, se va utiliza în mod implicit bara „dot”.

           Utilizați --progres=dot  pentru  a  trece  la  afișarea  „dot”.  Acesta  urmărește  recuperarea  prin
           imprimarea de puncte pe ecran, fiecare punct reprezentând o cantitate fixă de date descărcate.

           Tipul  de  progres  poate  primi,  de  asemenea,  unul sau mai mulți parametri. Parametrii variază în
           funcție de tipul selectat. Parametrii pentru tip sunt trecuți prin adăugarea lor la tipul sperat prin
           două puncte (:), astfel: --progress=tip:parametru1:parametru2.

           Atunci când se utilizează recuperarea cu puncte, puteți configura stilul  (style)  prin  specificarea
           tipului  ca  dot:style.  Stiluri  diferite  atribuie  semnificații  diferite  unui  punct.  Cu stilul
           „default”, fiecare punct reprezintă 1K, există zece puncte într-un grup și 50 de puncte într-o linie.
           Stilul „binary” are o orientare mai apropiată de cea a unui „calculator” - 8K pe punct, grupuri de 16
           puncte și 48 de puncte pe linie (ceea ce face 384K pe linie).  Stilul  „mega”  este  potrivit  pentru
           descărcarea  de  fișiere  mari --- fiecare punct reprezintă 64K recuperați, există opt puncte într-un
           grup și 48 de puncte pe fiecare linie (astfel încât fiecare linie  conține  3M).  În  cazul  în  care
           „mega”  nu  este  suficient,  puteți utiliza stilul „giga” --- fiecare punct reprezintă 1M recuperat,
           există opt puncte într-un grup și 32 de puncte pe fiecare linie (deci fiecare linie conține 32M).

           Cu --progres=bar, există în prezent doi parametri posibili, force și noscroll.

           Când ieșirea nu este un terminal TTY, bara de progres revine întotdeauna la stilul „dot”, chiar  dacă
           opțiunea  --progress=bar a fost transmisă către wget în timpul invocării. Acest comportament poate fi
           anulat,  iar  ieșirea  „bar”   poate   fi   forțată   prin   utilizarea   parametrului   „force”   ca
           --progress=bar:force.

           În  mod  implicit,  bara  de progres în stil bară derulează numele fișierului de la stânga la dreapta
           pentru fișierul în curs de descărcare dacă numele fișierului depășește lungimea maximă alocată pentru
           afișarea acestuia. În anumite cazuri, cum ar fi  cu  --progress=bar:force,  este  posibil  să  nu  se
           dorească defilarea numelui fișierului în bara de progres. Prin trecerea parametrului „noscroll”, wget
           poate fi forțat să afișeze cât mai mult din numele fișierului fără a derula prin el.

           Rețineți  că  puteți  configura  stilul  implicit  utilizând  comanda «progress» din .wgetrc. Această
           configurare poate fi anulată din linia de comandă. De exemplu, pentru  a  forța  ieșirea  barei  fără
           defilare, utilizați --progress=bar:force:noscroll.

       --show-progress
           Forțează wget să afișeze bara de progres în orice nivel de detaliere.

           În mod implicit, wget afișează bara de progres doar în modul de ieșire descriptivă. Cu toate acestea,
           se  poate  dori  ca  wget  să  afișeze bara de progres pe ecran împreună cu orice alt mod de nivel de
           detaliere, cum ar fi --no-verbose sau --quiet. Aceasta este adesea o proprietate dorită  atunci  când
           se invocă wget pentru a descărca mai multe fișiere mici/mari. Într-un astfel de caz, wget ar putea fi
           invocat pur și simplu cu acest parametru pentru a obține o ieșire mult mai curată pe ecran.

           Această  opțiune  va  forța,  de  asemenea,  ca  bara  de progres să fie afișată la ieșirea de eroare
           standard atunci când este utilizată împreună cu opțiunea --output-file.

       -N
       --timestamping
           Activează marcarea temporală.

       --no-if-modified-since
           Nu trimite antetul If-Modified-Since în modul -N. În schimb, trimite o cerere HEAD preliminară. Acest
           lucru are efect numai în modul -N.

       --no-use-server-timestamps
           Nu stabilește datarea fișierului local după cel de pe server.

           În mod implicit, atunci când un fișier este descărcat, marcajele de timp ale acestuia  sunt  definite
           pentru  a  se  potrivi  cu  cele  din  fișierul  de  la  distanță. Acest lucru permite utilizarea lui
           --timestamping la invocările ulterioare ale wget. Cu toate acestea, uneori este  util  să  se  bazeze
           data  și  ora fișierului local pe data la care acesta a fost descărcat efectiv; în acest scop, a fost
           furnizată opțiunea --no-use-server-timestamps.

       -S
       --server-response
           Afișează antetele trimise de serverele HTTP și răspunsurile trimise de serverele FTP.

       --spider
           Atunci când este invocat cu această opțiune, wget se va comporta ca  un  spider  Web  (păianjen  Web,
           robot  de  indexare),  ceea  ce înseamnă că nu va descărca paginile, ci doar va verifica dacă acestea
           sunt acolo. De exemplu, puteți utiliza wget pentru a vă verifica marcajele (de pagini favorite):

                   wget --spider --force-html -i marcaje.html

           Această caracteristică necesită mult mai multă muncă pentru ca wget să se apropie de funcționalitatea
           roboților de indexare Web reali.

       -T secunde
       --timeout=secunde
           Stabilește timpul de așteptare al  rețelei  la  secunde  secunde.  Acest  lucru  este  echivalent  cu
           specificarea --dns-timeout, --connect-timeout și --read-timeout, toate în același timp.

           Când  interacționează  cu  rețeaua,  wget  poate  să  verifice dacă există un timp de așteptare și să
           întrerupă operațiunea dacă durează prea mult. Acest lucru previne anomalii precum citirile suspendate
           și conexiunile infinite. Singurul timp de așteptare activat în mod implicit este un timp de așteptare
           pentru citire de 900 de secunde. Stabilirea unui timp de așteptare la 0 îl dezactivează complet. Dacă
           nu știți ce faceți, cel mai bine este să nu modificați configurările implicite de temporizare.

           Toate opțiunile legate de temporizare acceptă valori zecimale, precum și valori de zecimi de secunde.
           De exemplu, 0,1 secunde este o alegere legală (deși nechibzuită) pentru timpul de  așteptare.  Timpii
           de  așteptare  de  sub  o secundă sunt utili pentru verificarea timpilor de răspuns ai serverului sau
           pentru testarea latenței rețelei.

       --dns-timeout=secunde
           Stabilește timpul de așteptare pentru căutarea DNS la secunde  secunde.  Căutările  DNS  care  nu  se
           finalizează  în  timpul  specificat  vor  eșua. În mod implicit, nu există niciun termen de așteptare
           pentru căutările DNS, altul decât cel implementat de bibliotecile sistemului.

       --connect-timeout=secunde
           Stabilește timpul de așteptare pentru conectare la secunde secunde. Conexiunile TCP a căror stabilire
           durează mai mult timp vor fi întrerupte. În mod implicit, nu există un  termen  de  conectare,  altul
           decât cel implementat de bibliotecile sistemului.

       --read-timeout=secunde
           Stabilește  timpul  de  așteptare  pentru  citire  (și  scriere) la secunde secunde. „Timpul” acestui
           interval de timp se referă la timpul de inactivitate: dacă, în orice moment  al  descărcării,  nu  se
           primește  niciun  fel  de  date  pentru mai mult de numărul de secunde specificat, citirea eșuează și
           descărcarea este repornită. Această opțiune nu afectează în mod direct durata întregii descărcări.

           Desigur, serverul de la distanță poate alege să încheie conexiunea mai  devreme  decât  cere  această
           opțiune. Timpul de citire implicit este de 900 de secunde.

       --limit-rate=cantitate
           Limitează  viteza  de  descărcare  la  cantitate  octeți pe secundă. Cantitatea poate fi exprimată în
           octeți, kiloocteți cu sufixul k sau megaocteți cu sufixul m. De exemplu, --limit-rate=20k  va  limita
           viteza  de  preluare  la 20Ko/s. Acest lucru este util atunci când, indiferent de motiv, nu doriți ca
           wget să consume întreaga lățime de bandă disponibilă.

           Această opțiune permite utilizarea numerelor zecimale, de obicei în combinație cu sufixe  de  putere;
           de exemplu, --limit-rate=2.5k este o valoare legală.

           Rețineți că wget implementează limitarea prin dormirea timpului indicat după o citire în rețea care a
           durat  mai  puțin  timp  decât  cel  specificat  de rată. În cele din urmă, această strategie face ca
           transferul TCP să încetinească până la aproximativ rata specificată. Cu toate acestea,  este  posibil
           să  dureze  ceva  timp  pentru a se ajunge la acest echilibru, așa că nu fiți surprins dacă limitarea
           ratei nu funcționează bine cu fișiere foarte mici.

       -w secunde
       --wait=secunde
           Așteaptă numărul de secunde specificat între recuperări. Se  recomandă  utilizarea  acestei  opțiuni,
           deoarece  ușurează sarcina serverului prin faptul că solicitările sunt mai puțin frecvente. În loc de
           secunde, timpul poate fi specificat în minute, folosind sufixul „m”, în ore,  folosind  sufixul  „h”,
           sau în zile, folosind sufixul „d”.

           Specificarea unei valori mari pentru această opțiune este utilă în cazul în care rețeaua sau gazda de
           destinație  nu  funcționează,  astfel  încât wget să poată aștepta suficient de mult timp pentru a se
           aștepta în mod rezonabil ca eroarea de rețea să fie remediată înainte de o nouă încercare. Intervalul
           de așteptare specificat  de  această  funcție  este  influențat  de  opțiunea  „--random-wait”,  care
           monitorizează.

       --waitretry=secunde
           Dacă  nu doriți ca wget să aștepte între fiecare recuperare, ci doar între încercările de reîncercare
           a descărcărilor eșuate, puteți utiliza această opțiune. wget va utiliza retrocedarea liniară (backoff
           liniar), așteptând 1 secundă după primul eșec la un anumit fișier, apoi așteptând 2 secunde  după  al
           doilea eșec la acel fișier, până la numărul maxim de secunde pe care îl specificați.

           În mod implicit, wget va adopta o valoare de 10 secunde.

       --random-wait
           Unele  situri  web pot efectua o analiză a jurnalelor pentru a identifica programe de recuperare, cum
           ar fi wget, căutând similitudini semnificative din punct de vedere  statistic  în  ceea  ce  privește
           timpul  dintre  solicitări.  Această opțiune face ca timpul dintre solicitări să varieze între 0,5 și
           1,5 * așteptare secunde, unde așteptarea a fost specificată cu ajutorul  opțiunii  --wait,  pentru  a
           masca prezența lui wget de la o astfel de analizare.

           Un  articol din 2001 dintr-o publicație dedicată dezvoltării pe o platformă populară între pasionații
           de software a furnizat codul pentru a efectua  această  analiză  din  mers.  Autorul  său  a  sugerat
           blocarea  la  nivelul  adreselor  de clasă C pentru a se asigura că programele de recuperare automată
           erau blocate în ciuda schimbării adreselor furnizate de DHCP.

           Opțiunea --random-wait a  fost  inspirată  de  această  recomandare  nepotrivită  de  a  bloca  mulți
           utilizatori fără legătură cu un sit web din cauza acțiunilor unui singur utilizator.

       --no-proxy
           Nu utilizează proxy-uri, chiar dacă este definită variabila de mediu *_proxy corespunzătoare.

       -Q cota
       --quota=cota
           Specifică  cota  de  descărcare pentru recuperările automate. Valoarea poate fi specificată în octeți
           (implicit), kiloocteți (cu sufixul k) sau megaocteți (cu sufixul m).

           Rețineți că această cotă nu  va  afecta  niciodată  descărcarea  unui  singur  fișier.  Astfel,  dacă
           specificați  wget  -Q10k  https://example.com/ls-lR.gz,  toate  fișierele ls-lR.gz vor fi descărcate.
           Același lucru este valabil chiar și atunci când sunt specificate mai multe adrese  URL  în  linia  de
           comandă.  Cota  este  verificată  numai  la  sfârșitul  fiecărui fișier descărcat, astfel încât nu va
           rezulta niciodată un fișier descărcat parțial. Astfel, puteți tasta în siguranță wget -Q2m  -i  sites
           -- descărcarea va fi întreruptă după ce fișierul care epuizează cota este complet descărcat.

           Stabilirea cotei la 0 sau la inf elimină limitarea cotei de descărcare.

       --no-dns-cache
           Dezactivează  stocarea  în  cache a căutărilor DNS. În mod normal, wget memorează adresele IP pe care
           le-a căutat din DNS, astfel încât să nu fie nevoit să contacteze în mod repetat serverul  DNS  pentru
           același  set  (de  obicei  mic) de gazde de la care recuperează. Această memorie cache există doar în
           memorie; o nouă rulare a wget va contacta din nou DNS.

           Cu toate acestea, s-a raportat că, în anumite situații, nu este de dorit să se  stocheze  în  memoria
           cache  numele  gazdelor, chiar și pe durata unei aplicații cu durată scurtă de funcționare, cum ar fi
           wget. Cu această  opțiune,  wget  efectuează  o  nouă  căutare  DNS  (mai  precis,  un  nou  apel  la
           „gethostbyname” sau „getaddrinfo” de fiecare dată când face o nouă conexiune. Vă rugăm să rețineți că
           această  opțiune nu va afecta memoria cache care ar putea fi efectuată de biblioteca de rezolvare sau
           de un strat extern de memorie cache, cum ar fi NSCD.

           Dacă nu înțelegeți exact ce face această opțiune, probabil că nu aveți nevoie de ea.

       --restrict-file-names=moduri
           Modifică caracterele găsite în adresele URL de la distanță care trebuie  să  fie  eludate  în  timpul
           generării  de  nume de fișiere locale. Caracterele care sunt restricționate prin această opțiune sunt
           eludate, adică înlocuite cu %HH, unde  HH  este  numărul  hexazecimal  care  corespunde  caracterului
           restricționat.  Această  opțiune  poate  fi,  de  asemenea,  utilizată  pentru a forța toate cazurile
           alfabetice să fie scrise cu minuscule sau majuscule.

           În mod implicit, wget eludează caracterele care nu sunt valide sau  sigure  ca  parte  a  numelor  de
           fișiere  în  sistemul  dumneavoastră de operare, precum și caracterele de control care sunt de obicei
           neimprimabile. Această opțiune este utilă pentru a modifica aceste valori implicite, poate pentru  că
           descărcați pe o partiție non-nativă, pentru că doriți să dezactivați eludarea caracterelor de control
           sau  pentru  că  doriți  să  restricționați  în continuare caracterele doar la cele din intervalul de
           valori ASCII.

           modurile sunt un set de valori text separate prin virgulă. Valorile acceptabile sunt  unix,  windows,
           nocontrol,  ascii,  lowercase  și  uppercase.  Valorile  unix  și  windows se exclud reciproc (una se
           suprapune celeilalte), la fel ca și lowercase și uppercase. Ultimele sunt cazuri  speciale,  deoarece
           nu  modifică  setul de caractere care ar trebui să fie eludate, ci mai degrabă forțează rutele locale
           ale fișierelor să fie convertite fie în minuscule, fie în majuscule.

           Când se specifică „unix”, wget eludează caracterul / și caracterele de control din intervalele  0--31
           și 128--159. Aceasta este valoarea implicită pe sistemele de operare de tip Unix.

           Când  se  specifică  „windows”,  wget  eludează  caracterele  \,  |,  /,  :, ?, ", *, <, >, precum și
           caracterele de control din intervalele 0--31 și 128--159. În plus, wget în modul „windows” utilizează
           + în loc de : pentru a separa gazda și portul în numele de fișiere locale și utilizează @ în loc de ?
           pentru a separa porțiunea de interogare a numelui de fișier de restul. Prin urmare, o adresă URL care
           ar  fi  salvată  ca  www.xemacs.org:4300/search.pl?input=blah  în  modul  Unix  va  fi   salvată   ca
           www.xemacs.org+4300/search.pl@input=blah în modul „windows”. Acest mod este cel implicit pe Windows.

           Dacă  specificați  nocontrol,  atunci  se  dezactivează  și eludarea caracterelor de control. Această
           opțiune poate avea sens atunci când descărcați adrese URL ale căror nume conțin caractere  UTF-8,  pe
           un  sistem  care  poate  salva și afișa nume de fișiere în UTF-8 (unele valori posibile ale octeților
           utilizate în secvențele de octeți UTF-8 se încadrează în intervalul de valori desemnate  de  wget  ca
           „controale”).

           Modul ascii este utilizat pentru a specifica faptul că toți octeții ale căror valori se află în afara
           intervalului  de caractere ASCII (adică mai mari de 127) trebuie să fie eludați. Acest lucru poate fi
           util atunci când se salvează nume de fișiere a căror codificare nu se  potrivește  cu  cea  utilizată
           local.

       -4
       --inet4-only
       -6
       --inet6-only
           Forțează  conectarea  la  adrese  IPv4  sau IPv6. Cu --inet4-only sau -4, wget se va conecta numai la
           gazde IPv4, ignorând înregistrările AAAA din DNS  și  refuzând  să  se  conecteze  la  adresele  IPv6
           specificate  în  adresele  URL.  În schimb, cu --inet6-only sau -6, wget se va conecta numai la gazde
           IPv6 și va ignora înregistrările A și adresele IPv4.

           Niciuna dintre aceste opțiuni nu ar trebui să fie necesară în mod normal. În mod  implicit,  un  wget
           compatibil  cu  IPv6 va utiliza familia de adrese specificată de înregistrarea DNS a gazdei. Dacă DNS
           răspunde cu adrese IPv4 și IPv6, wget le va încerca în succesiune până când găsește una  la  care  se
           poate conecta; (a se vedea, de asemenea, opțiunea „--prefer-family” descrisă mai jos.

           Aceste  opțiuni pot fi utilizate pentru a forța în mod deliberat utilizarea familiilor de adrese IPv4
           sau IPv6 pe sistemele cu două familii, de obicei pentru a ajuta la  depanare  sau  pentru  a  rezolva
           probleme de configurare a rețelei. Se poate specifica în același timp doar una dintre --inet6-only și
           --inet4-only. Niciuna dintre aceste opțiuni nu este disponibilă în wget compilat fără suport IPv6.

       --prefer-family=none/IPv4/IPv6
           Atunci  când  se  oferă  posibilitatea  de a alege între mai multe adrese, se conectează mai întâi la
           adresele cu familia de adrese specificată. Ordinea adreselor returnată de DNS este utilizată  în  mod
           implicit fără modificări.

           Astfel  se  evită  erorile  false  și încercările de conectare atunci când se accesează gazde care se
           rezolvă atât la adrese IPv6, cât și la adrese IPv4 din  rețele  IPv4.  De  exemplu,  www.kame.net  se
           rezolvă  la  2001:200:0:8002:203:47ff:fea5:3085  și la 203.178.141.194. Atunci când familia preferată
           este „IPv4”, adresa IPv4 este utilizată mai întâi; atunci când familia preferată este „IPv6”,  adresa
           IPv6  este utilizată mai întâi; dacă valoarea specificată este „none”, ordinea adreselor returnată de
           DNS este utilizată fără modificări.

           Spre deosebire de -4 și -6, această opțiune nu inhibă accesul la nici o familie de  adrese,  ci  doar
           modifică  ordinea  în  care sunt accesate adresele. De asemenea, rețineți că reordonarea efectuată de
           această opțiune este stabilă -- nu afectează ordinea adreselor  din  aceeași  familie.  Altfel  spus,
           ordinea  relativă  a  tuturor  adreselor  IPv4  și  a  tuturor adreselor IPv6 rămâne intactă în toate
           cazurile.

       --retry-connrefused
           Consideră eroarea „conexiune refuzată” ca fiind o eroare tranzitorie și  încearcă  din  nou.  În  mod
           normal,  wget  renunță  la  o  adresă  URL  atunci  când  nu se poate conecta la sit, deoarece eșecul
           conexiunii este considerat un semn că serverul nu funcționează deloc și că încercările repetate nu ar
           ajuta. Această opțiune este destinată oglindirii siturilor nesigure ale căror servere au tendința  de
           a dispărea pentru perioade scurte de timp.

       --user=utilizator
       --password=parola
           Specifică numele de utilizator utilizator și parola parolă atât pentru preluarea fișierelor prin FTP,
           cât și prin HTTP. Acești parametri pot fi suprascriși folosind opțiunile --ftp-user și --ftp-password
           pentru conexiunile FTP și opțiunile --http-user și --http-password pentru conexiunile HTTP.

       --ask-password
           Solicită  o  parolă  pentru  fiecare  conexiune  stabilită.  Nu  poate  fi specificată atunci când se
           utilizează opțiunea --password, deoarece acestea se exclud reciproc.

       --use-askpass=comanda
           Solicită un utilizator și o parolă folosind comanda specificată. Dacă nu se specifică nicio  comandă,
           se  utilizează  comanda  din  variabila de mediu WGET_ASKPASS. Dacă WGET_ASKPASS nu este definită, se
           utilizează comanda din variabila de mediu SSH_ASKPASS.

           Puteți stabili comanda implicită pentru „use-askpass” în fișierul .wgetrc. Această configurare  poate
           fi suprascrisă din linia de comandă.

       --no-iri
           Dezactivează  suportul  pentru adresele URI internaționalizate (IRI). Utilizați opțiunea --iri pentru
           a-l activa. Suportul pentru IRI este activat în mod implicit.

           Puteți stabili starea implicită a  suportului  IRI  utilizând  comanda  „iri”  din  .wgetrc.  Această
           configurare poate fi suprascrisă din linia de comandă.

       --local-encoding=codificarea
           Forțează  wget să utilizeze codificarea ca codificare implicită a sistemului. Aceasta afectează modul
           în care wget convertește adresele URL specificate ca argumente  din  codificarea  locală  dictată  de
           configurația regională în UTF-8 pentru suportul IRI.

           wget  utilizează  funcția  nl_langinfo()  și  apoi  variabila  de  mediu  „CHARSET”  pentru  a obține
           configurația regională (codificarea caracterelor). Dacă nu reușește, se utilizează ASCII.

           Puteți defini codificarea locală implicită folosind comanda  „local_encoding”  din  .wgetrc.  Această
           configurare poate fi suprascrisă din linia de comandă.

       --remote-encoding=codificarea
           Forțează wget să utilizeze codificarea drept codificarea implicită a serverului de la distanță. Acest
           lucru  afectează  modul în care wget convertește adresele URI găsite în fișiere din codificarea de la
           distanță în UTF-8 în timpul unei preluări recursive. Această opțiune este utilă doar pentru  suportul
           IRI, pentru interpretarea caracterelor non-ASCII.

           Pentru  HTTP,  codificarea  la  distanță  poate  fi  găsită  în  antetul  HTTP  „Content-Type”  și în
           metaeticheta HTML „Content-Type http-equiv”.

           Puteți  stabili  codificarea  implicită  utilizând  comanda  „remoteencoding”  din  .wgetrc.  Această
           configurare poate fi suprascrisă din linia de comandă.

       --unlink
           Forțează wget să dezlege un fișier în loc să suprascrie fișierul existent. Această opțiune este utilă
           pentru descărcarea în directorul cu legături dure.

   Opțiuni director
       -nd
       --no-directories
           Nu  creează  o  ierarhie de directoare atunci când recuperează recursiv. Cu această opțiune activată,
           toate fișierele vor fi salvate în directorul curent, fără a  se  face  suprapunerea  (suprascrierea),
           dacă un nume apare de mai multe ori, numele fișierelor vor primi extensii .n.

       -x
       --force-directories
           Opusul  lui -nd --- creează o ierarhie de directoare, chiar dacă altfel nu ar fi fost creată niciuna.
           De   exemplu,   wget   -x   http://fly.srk.fer.hr/robots.txt   va   salva   fișierul   descărcat   în
           fly.srk.fer.hr/robots.txt.

       -nH
       --no-host-directories
           Dezactivează  generarea  de  directoare  cu  prefix  de  gazdă. În mod implicit, invocarea Wget cu -r
           http://fly.srk.fer.hr/ va crea o structură de directoare  care  începe  cu  fly.srk.fer.hr/.  Această
           opțiune dezactivează un astfel de comportament.

       --protocol-directories
           Utilizează  numele  protocolului ca o componentă de director a numelor de fișiere locale. De exemplu,
           cu această opțiune, wget -r http://gazda va salva  la  http/gazda/...,  mai  degrabă  decât  doar  la
           gazda/....

       --cut-dirs=număr
           Ignoră  numărul  de componente ale directorului. Acest lucru este util pentru a obține un control fin
           asupra directorului în care va fi salvată recuperarea recursivă.

           Să luăm, de exemplu, directorul de la ftp://ftp.xemacs.org/pub/xemacs/. Dacă îl preluați cu  opțiunea
           -r,  acesta  va fi salvat local sub ftp.xemacs.org/pub/xemacs/. În timp ce opțiunea -nH poate elimina
           partea ftp.xemacs.org/, rămâneți blocat cu pub/xemacs. Aici este unde opțiunea --cut-dirs este  utiă;
           aceasta face ca wget să nu „vadă” componentele directoarelor la distanță numărul. Iată câteva exemple
           de funcționare a opțiunii --cut-dirs.

                   Fără opțiuni     -> ftp.xemacs.org/pub/xemacs/
                   -nH              -> pub/xemacs/
                   -nH --cut-dirs=1 -> xemacs/
                   -nH --cut-dirs=2 -> .

                   --cut-dirs=1     -> ftp.xemacs.org/xemacs/
                   ...

           Dacă doriți doar să scăpați de structura directoarelor, această opțiune este similară cu o combinație
           între  -nd și -P. Cu toate acestea, spre deosebire de -nd, --cut-dirs nu se pierde cu subdirectoarele
           - de exemplu, cu -nH --cut-dirs=1, un subdirector beta/ va fi plasat în xemacs/beta, așa cum ar fi de
           așteptat.

       -P prefix
       --directory-prefix=prefix
           Stabilește prefixul directorului la prefix. prefixul directorului este  directorul  în  care  vor  fi
           salvate  toate  celelalte fișiere și subdirectoare, adică în vârful arborelui de recuperare. Valoarea
           implicită este .  (directorul curent).

   Opțiuni HTTP
       --default-page=nume
           Utilizează nume ca nume de fișier implicit atunci când acesta nu este cunoscut  (de  exemplu,  pentru
           adresele URL care se termină cu o bară oblică), în loc de index.html.

       -E
       --adjust-extension
           Dacă  se descarcă un fișier de tip application/xhtml+xml sau text/html și adresa URL nu se termină cu
           expresia regulată \.[Hh][Tt][Mm][Ll]?, această opțiune va face ca sufixul .html  să  fie  adăugat  la
           numele  de fișier local. Acest lucru este util, de exemplu, atunci când faceți o oglindire a unui sit
           de la distanță care utilizează pagini .asp, dar doriți ca paginile oglindite să poată fi  vizualizate
           pe  serverul  Apache  existent.  O altă utilizare bună pentru acest lucru este atunci când descărcați
           materiale generate de CGI. O adresă  URL  precum  http://site.com/article.cgi?25  va  fi  salvată  ca
           article.cgi?25.html.

           Rețineți  că  numele de fișiere schimbate în acest mod vor fi descărcate din nou de fiecare dată când
           veți reface o oglindă a unui sit, deoarece wget nu poate spune că fișierul  local  X.html  corespunde
           adresei URL de la distanță X (deoarece nu știe încă dacă adresa URL produce o ieșire de tip text/html
           sau application/xhtml+xml.

           Începând  cu  versiunea  1.12,  wget se va asigura, de asemenea, că toate fișierele descărcate de tip
           text/css se termină cu sufixul .css, iar opțiunea a fost redenumită din  --html-extension,  pentru  a
           reflecta  mai  bine  noul  comportament. Vechiul nume al opțiunii este încă acceptabil, dar ar trebui
           considerat acum ca fiind depreciat.

           Începând cu versiunea 1.19.2, wget se va asigura, de asemenea, că toate fișierele  descărcate  cu  un
           „Content-Encoding\[u201D]  de br, compress, deflate sau gzip se termină cu sufixul .br, .Z, .zlib și,
           respectiv, .gz.

           La un moment dat în viitor, această opțiune ar putea fi extinsă pentru a include sufixe  pentru  alte
           tipuri de conținut, inclusiv tipuri de conținut care nu sunt analizate de wget.

       --http-user=utilizator
       --http-password=parola
           Specifică  numele  de  utilizator  utilizator și parola parolă pe un server HTTP. În funcție de tipul
           provocării, wget le va codifica folosind fie „basic” (nesigur), „digest”, fie schema de autentificare
           „NTLM” de Windows.

           Un alt mod de a specifica numele de utilizator și parola este în adresa URL  însăși.  Oricare  dintre
           cele  două metode dezvăluie parola oricui se deranjează să ruleze ps. Pentru a preveni ca parolele să
           fie văzute, utilizați --use-askpass sau stocați-le în .wgetrc sau .netrc și asigurați-vă că protejați
           aceste fișiere de alți utilizatori cu chmod. Dacă parolele sunt foarte importante, nu le lăsați  nici
           în acele fișiere -- editați fișierele și ștergeți-le după ce wget a început descărcarea.

       --no-http-keep-alive
           Dezactivează  funcția  „keep-alive” pentru descărcările HTTP. În mod normal, wget solicită serverului
           să mențină conexiunea deschisă, astfel încât, atunci  când  descărcați  mai  multe  documente  de  pe
           același  server, acestea să fie transferate prin aceeași conexiune TCP. Acest lucru economisește timp
           și, în același timp, reduce sarcina pe server.

           Această opțiune este utilă atunci când, din anumite motive, conexiunile persistente  (keep-alive)  nu
           funcționează,  de exemplu, din cauza unei erori a serverului sau din cauza incapacității scripturilor
           din partea serverului de a face față conexiunilor.

       --no-cache
           Dezactivează memoria cache de pe server. În acest caz, wget va  trimite  serverului  de  la  distanță
           directivele corespunzătoare (Cache-Control: no-cache și Pragma: no-cache) pentru a obține fișierul de
           la  serviciul  de  la  distanță,  în  loc  să returneze versiunea din memoria cache. Acest lucru este
           deosebit de util pentru recuperarea și golirea documentelor învechite de pe serverele proxy.

           Stocarea în cache este permisă în mod implicit.

       --no-cookies
           Dezactivează utilizarea modulelor cookie. Modulele cookie sunt un mecanism de menținere a  stării  pe
           server.  Serverul  trimite  clientului  un  modul  cookie folosind antetul „Set-Cookie”, iar clientul
           răspunde  cu  același  modul  cookie  la  solicitările  ulterioare.  Deoarece   cookie-urile   permit
           proprietarilor  de  servere  să  țină  evidența  vizitatorilor  și siturilor să facă schimb de aceste
           informații, unii le consideră o încălcare a vieții private. Opțiunea  implicită  este  de  a  utiliza
           cookie-uri; cu toate acestea, stocarea cookie-urilor nu este activată în mod implicit.

       --load-cookies fișier
           Încarcă  cookie-urile  din  fișier înainte de prima recuperare HTTP. fișier este un fișier textual în
           formatul utilizat inițial de fișierul cookies.txt al Netscape.

           De obicei, veți utiliza această opțiune atunci când oglindiți situri care necesită conectare pentru a
           accesa o parte sau tot conținutul lor. Procesul de conectare funcționează de obicei prin emiterea  de
           către  serverul  web a unui modul cookie HTTP la primirea și verificarea acreditărilor dumneavoastră.
           Cookie-ul este apoi retrimis de către navigator atunci când accesați acea parte a  sitului,  dovedind
           astfel identitatea dumneavoastră.

           Oglindirea  unui  astfel  de  sit necesită ca wget să trimită aceleași cookie-uri pe care navigatorul
           dvs. le  trimite  atunci  când  comunicați  cu  situl  respectiv.  Acest  lucru  se  realizează  prin
           --load-cookies  ---  simplu  direcționați  wget  către  locația fișierului cookies.txt, iar acesta va
           trimite aceleași cookie-uri pe care le-ar trimite și navigatorul dvs. în aceeași  situație.  Diferite
           navigatoare păstrează fișierele cookie textuale în locații diferite:

           "Netscape 4.x."
               Cookie-urile sunt în ~/.netscape/cookies.txt.

           "Mozilla and Netscape 6.x."
               Fișierul cookie al Mozilla se numește, de asemenea, cookies.txt, situat undeva sub ~/.mozilla, în
               directorul   profilului   dvs.   Ruta   completă   ajunge   de   obicei   să   arate  oarecum  ca
               ~/.mozilla/default/un-șir-ciudat/cookies.txt.

           "Internet Explorer."
               Puteți produce un fișier cookie pe care wget îl poate utiliza folosind meniul Fișier,  Import  și
               Export,  Export Cookies. Acest lucru a fost testat cu Internet Explorer 5; nu se garantează că va
               funcționa cu versiunile anterioare.

           "Other browsers."
               Dacă utilizați un alt navigator pentru a crea cookie-urile,  --load-cookies  va  funcționa  numai
               dacă puteți localiza sau produce un fișier cookie în formatul Netscape pe care wget îl așteaptă.

           Dacă  nu  puteți  utiliza --load-cookies, ar putea exista totuși o alternativă. Dacă navigatorul dvs.
           acceptă un „ administrator de cookie-uri”, îl puteți utiliza pentru a vedea cookie-urile utilizate la
           accesarea sitului pe care îl oglindiți. Notați numele și valoarea cookie-ului  și  indicați-i  manual
           lui wget să trimită acele cookie-uri, ocolind suportul „oficial” pentru cookie-uri:

                   wget --no-cookies --header "Cookie: <nume>=<valoare>"

       --save-cookies fișier
           Salvează  cookie-urile  în  fișier  înainte  de  a ieși. Acest lucru nu va salva cookie-urile care au
           expirat sau care nu au un termen de expirare (așa-numitele „cookie-uri de sesiune”),  dar  consultați
           și opțiunea --keep-session-cookies.

       --keep-session-cookies
           Atunci  când  este  specificată, face ca --save-cookies să salveze și cookie-urile de sesiune. În mod
           normal, cookie-urile de sesiune nu sunt salvate, deoarece sunt destinate să fie păstrate  în  memorie
           și  uitate  atunci  când  ieșiți din navigator. Salvarea lor este utilă pe siturile care vă cer să vă
           autentificați sau să vizitați pagina principală înainte de a putea accesa anumite pagini. Cu  această
           opțiune,  mai  multe  rulări  wget sunt considerate o singură sesiune de navigare în ceea ce privește
           situl în cauză.

           Deoarece formatul fișierelor cookie nu conține în mod normal cookie-uri de sesiune, wget le marchează
           cu o dată de expirare de 0. Opțiunea --load-cookies a lui wget le recunoaște ca fiind  cookie-uri  de
           sesiune,  dar  ar  putea  deruta  alte  navigatoare.  Rețineți,  de  asemenea, că cookie-urile astfel
           încărcate vor fi tratate ca alte  cookie-uri  de  sesiune,  ceea  ce  înseamnă  că,  dacă  doriți  ca
           --save-cookies să le păstreze din nou, trebuie să folosiți din nou --keep-session-cookies.

       --ignore-length
           Din  nefericire, unele servere HTTP (mai exact, programe CGI) trimit anteturi „Content-Length” false,
           ceea ce îl face pe wget să o ia razna, deoarece crede că nu tot documentul a fost  recuperat.  Puteți
           depista acest sindrom dacă wget încearcă din nou și din nou să obțină același document, pretinzând de
           fiecare dată că conexiunea (altfel normală) s-a închis pe același octet.

           Cu această opțiune, wget va ignora antetul „Content-Length” --- ca și cum nu ar fi existat niciodată.

       --header=linie-antet
           Trimiteți  linie-antet  împreună  cu  restul  antetelor în fiecare cerere HTTP. Antetul furnizat este
           trimis așa cum este, ceea ce înseamnă că trebuie să conțină numele și  valoarea  separate  prin  două
           puncte și nu trebuie să conțină linii noi.

           Puteți defini mai mult de un antet suplimentar specificând --header de mai multe ori.

                   wget --header='Accept-Charset: iso-8859-2' \
                        --header='Accept-Language: hr' \
                          http://fly.srk.fer.hr/

           Specificarea  unui  șir  gol ca valoare a antetului va șterge toate anteturile anterioare definite de
           utilizator.

           Începând cu Wget 1.10, această opțiune poate fi utilizată pentru a anula anteturile generate automat.
           Acest exemplu îi indică lui wget să se conecteze la localhost, dar să specifice  foo.bar  în  antetul
           „Host”:

                  wget --header="Host: foo.bar" http://localhost/

           În versiunile de Wget anterioare versiunii 1.10, o astfel de utilizare a --header a cauzat trimiterea
           de anteturi duplicate.

       --compression=tip
           Selectează  tipul  de  comprimare  care urmează să fie utilizat. Valorile posibile sunt auto, gzip și
           none.

           Dacă se specifică auto sau gzip, wget solicită serverului să comprime fișierul folosind  formatul  de
           comprimare  gzip.  Dacă  serverul comprimă fișierul și răspunde cu câmpul de antet „Content-Encoding”
           definit în mod corespunzător, fișierul va fi decomprimat automat.

           Dacă se specifică none, wget nu va cere serverului să comprime fișierul și nu  va  decomprima  niciun
           răspuns al serverului. Aceasta este valoarea implicită.

           Suportul  pentru  comprimare este în prezent experimental. În cazul în care este activat, vă rugăm să
           raportați orice eroare la „bug-wget@gnu.org”.

       --max-redirect=număr
           Specifică numărul maxim de redirecționări care trebuie urmate pentru o  resursă.  Valoarea  implicită
           este  20,  care este de obicei mult mai mult decât este necesar. Cu toate acestea, în acele ocazii în
           care doriți să permiteți mai multe (sau mai puține), aceasta este opțiunea care trebuie utilizată.

       --proxy-user=utilizator
       --proxy-password=parola
           Specifică numele de utilizator utilizator și parola parolă pentru autentificarea pe un server  proxy.
           wget le va codifica folosind schema de autentificare „basic”.

           Considerațiile de securitate similare cu cele din cazul --http-password se aplică și aici.

       --referer=url
           Include  antetul „Referer: url” în cererea HTTP. Util pentru recuperarea documentelor cu procesare pe
           server care presupun că acestea sunt întotdeauna recuperate de către navigatoarele web interactive și
           ies corect doar atunci când Referer este definit la una dintre paginile care indică spre ele.

       --save-headers
           Salvează antetele trimise de serverul HTTP în fișier, înaintea conținutului propriu-zis, cu  o  linie
           goală ca separator.

       -U șir-agent
       --user-agent=șir-agent
           Se identifică ca șir-agent față de serverul HTTP.

           Protocolul  HTTP  permite  clienților  să  se identifice cu ajutorul unui câmp de antet „User-Agent”.
           Acest lucru permite distingerea software-ului  WWW,  de  obicei  în  scopuri  statistice  sau  pentru
           urmărirea încălcărilor de protocol. wget se identifică în mod normal ca Wget/versiune, versiune fiind
           numărul versiunii curente a wget.

           Cu toate acestea, se știe că unele siteuri au impus politica de adaptare a rezultatului în funcție de
           informațiile  furnizate  de „User-Agent”. Deși, în teorie, nu este o idee atât de rea, aceasta a fost
           abuzată de servere care au refuzat informații pentru alți clienți decât (istoric) Netscape  sau,  mai
           frecvent,  Microsoft  Internet  Explorer. Această opțiune vă permite să modificați linia „User-Agent”
           emisă de wget. Utilizarea acestei opțiuni este descurajată, cu excepția  cazului  în  care  știți  cu
           adevărat ce faceți.

           Specificarea  unui  agent  utilizator gol cu --user-agent="" îi indică lui wget să nu trimită antetul
           „User-Agent” în cererile HTTP.

       --post-data=șir
       --post-file=fișier
           Utilizează POST ca metodă pentru toate cererile HTTP și trimite datele specificate în corpul cererii.
           --post-data trimite șiruri ca date, în timp ce --post-file trimite conținutul lui fișier. În afară de
           aceasta, ele funcționează exact în același mod. În special, ambele  așteaptă  un  conținut  de  forma
           „cheie1=valoare1&key2=valoare2”,  cu  codificare  procentuală  pentru  caracterele  speciale; singura
           diferență este că una dintre ele așteaptă conținutul ca parametru de linie de comandă,  iar  cealaltă
           acceptă conținutul dintr-un fișier. În special, --post-file nu este pentru transmiterea de fișiere ca
           atașamente la formulare: acestea trebuie să apară ca date „cheie=valoare” (cu codificarea procentuală
           corespunzătoare),  la  fel  ca orice altceva. wget nu acceptă în prezent „multipart/form-data” pentru
           transmiterea de date POST; doar „application/x-www-form-urlencoded”. Trebuie  specificată  numai  una
           dintre opțiunile --post-data și --post-file.

           Vă   rugăm   să   rețineți   că   wget   nu   solicită  ca  respectivul  conținut  să  fie  de  forma
           "cheie1=valoare1&cheie2=valoare2" și nici nu testează acest lucru. wget va transmite  pur  și  simplu
           orice  date  care  îi  sunt furnizate. Cu toate acestea, majoritatea serverelor se așteaptă ca datele
           POST să fie în formatul de mai sus atunci când procesează formulare HTML.

           Când se trimite o cerere POST utilizând opțiunea --post-file, wget tratează fișierul ca pe un  fișier
           binar  și  va  trimite fiecare caracter din cererea POST fără a elimina caracterele de linie nouă sau
           salt de pagină. Orice alte caractere de control din text vor fi, de asemenea,  trimise  ca  atare  în
           cererea POST.

           Vă  rugăm să rețineți că wget trebuie să cunoască în prealabil dimensiunea datelor POST. Prin urmare,
           argumentul pentru „-post-file” trebuie să fie un fișier obișnuit; specificarea unei FIFO (conducte cu
           nume) sau a ceva precum /dev/stdin nu va funcționa. Nu este foarte clar cum se  poate  evita  această
           limitare  inerentă  la  HTTP/1.0.  Deși  HTTP/1.1  introduce  transferul  chunked (în bucăți) care nu
           necesită cunoașterea în avans a lungimii cererii, un client nu poate  utiliza  transferul  în  bucăți
           decât  dacă știe că vorbește cu un server HTTP/1.1. Și nu poate ști acest lucru până când nu primește
           un răspuns, care la rândul său necesită ca cererea să fi fost finalizată - o problemă de  tipul  „oul
           și găina”.

           Notă:  Începând cu versiunea 1.15, în cazul în care wget este redirecționat după ce cererea POST este
           finalizată, comportamentul său va depinde de codul de răspuns  returnat  de  server.  În  cazul  unei
           redirecționări  301  Moved  Permanently (mutat permanent), 302 Moved Temporarily (mutat temporar) sau
           307 Temporary Redirect (redirecționare temporară), wget va continua, în conformitate cu  RFC2616,  să
           trimită o cerere POST. În cazul în care un server dorește ca clientul să schimbe metoda de solicitare
           la  redirecționare, acesta trebuie să trimită un cod de răspuns 303. A se vedea secțiunea „Alt cod de
           răspuns”.

           Acest exemplu arată cum să vă conectați la un server folosind POST și  apoi  să  descărcați  paginile
           dorite, probabil accesibile doar utilizatorilor autorizați:

                   # Se conectează la server. Acest lucru se poate face doar o singură dată.
                   wget --save-cookies cookies.txt \
                        --post-data 'user=foo&password=bar' \
                        http://example.com/auth.php

                   # Acum ia pagina sau paginile care ne interesează.
                   wget --load-cookies cookies.txt \
                        -p http://example.com/interesting/article.php

           Dacă serverul utilizează cookie-uri de sesiune pentru a urmări autentificarea utilizatorului, cele de
           mai  sus  nu  vor  funcționa, deoarece --save-cookies nu le va salva (și nici navigatoarele nu le vor
           salva), iar fișierul cookies.txt va fi gol. În acest caz, utilizați  --keep-session-cookies  împreună
           cu --save-cookies pentru a forța salvarea cookie-urilor de sesiune.

       --method=metoda-HTTP
           În  scopul  scriptării  RESTful,  wget  permite  trimiterea  altor metode HTTP fără a fi nevoie să le
           definiți în mod explicit folosind --header=linie-antet. wget va utiliza orice șir de  caractere  care
           îi este transmis după --method ca metodă HTTP către server.

       --body-data=șir-date
       --body-file=fișier-date
           Trebuie  să  fie  definită  atunci  când  este  necesar  să se trimită date suplimentare către server
           împreună cu metoda specificată cu ajutorul opțiunii --method. --body-data trimite șiruri ca date,  în
           timp  ce  --body-file  trimite  conținutul lui fișier. În afară de aceasta, ele funcționează exact în
           același mod.

           În prezent, opțiunea --body-file nu este pentru transmiterea fișierelor ca un întreg. wget nu acceptă
           în      prezent      „multipart/form-data”      pentru      transmiterea      de      date;      doar
           „application/x-www-form-urlencoded”.  În  viitor, acest lucru poate fi modificat astfel încât wget să
           trimită --body-file ca fișier complet, în loc să trimită conținutul său către  server.  Vă  rugăm  să
           fiți  conștienți  de faptul că wget trebuie să cunoască în prealabil conținutul datelor BODY și, prin
           urmare, argumentul pentru --body-file trebuie să fie un fișier  obișnuit.  Pentru  o  explicație  mai
           detaliată,  consultați  --post-file.  Trebuie  specificată  doar  una dintre opțiunile --body-data și
           --body-file.

           În cazul în care wget este redirecționat după ce cererea este finalizată,  wget  va  suspenda  metoda
           curentă  și  va  trimite  o  cerere GET până la finalizarea redirecționării. Acest lucru este valabil
           pentru  toate  codurile  de  răspuns  de  redirecționare,  cu   excepția   307   Temporary   Redirect
           (Redirecționare  temporară),  care  este  utilizat  pentru  a  specifica în mod explicit că metoda de
           solicitare nu trebuie să se schimbe. O altă excepție este atunci când metoda este  stabilită  „POST”,
           caz în care se respectă regulile de redirecționare specificate la --post-data.

       --content-disposition
           Dacă  este  stabilită la «on», este activat suportul experimental (nu este complet funcțional) pentru
           antetele „Content-Disposition”. Acest lucru poate duce în prezent la  mai  multe  drumuri  dus-întors
           către  server  pentru o cerere „HEAD” și se știe că suferă de câteva erori, motiv pentru care nu este
           activat în mod implicit.

           Această opțiune este utilă pentru unele  programe  CGI  de  descărcare  de  fișiere  care  utilizează
           antetele „Content-Disposition” pentru a descrie numele unui fișier descărcat.

           Când   este   combinată   cu   opțiunile  --metalink-over-http  și  --trust-server-names,  un  fișier
           Content-Type:  application/metalink4+xml  este  denumit  utilizând   câmpul   de   nume   de   fișier
           „Content-Disposition”, dacă este disponibil.

       --content-on-error
           Dacă  această  opțiune  este  stabilită  la «on», wget nu va sări peste conținut atunci când serverul
           răspunde cu un cod de stare http care indică o eroare.

       --trust-server-names
           Dacă este definită, la o redirecționare, numele  fișierului  local  se  va  baza  pe  adresa  URL  de
           redirecționare. În mod implicit, numele fișierului local se bazează pe adresa URL originală. În cazul
           recuperării  recursive,  acest  lucru  poate  fi  util,  deoarece  în  multe situri web, adresele URL
           redirecționate corespund unei structuri de fișiere subiacente, în timp ce adresele URL de legătură nu
           corespund.

       --auth-no-challenge
           Dacă se specifică această opțiune, wget va trimite informații de autentificare HTTP de bază (nume  de
           utilizator  și parolă în text simplu) pentru toate solicitările, la fel cum Wget 1.10.2 și versiunile
           anterioare făceau în mod implicit.

           Utilizarea acestei opțiuni nu este recomandată și este destinată doar  pentru  a  permite  utilizarea
           unor  servere  obscure,  care  nu  trimit  niciodată  provocări  de  autentificare  HTTP, dar acceptă
           informații de autentificare nesolicitate, adică, în plus față de autentificarea bazată pe formular.

       --retry-on-host-error
           Consideră erorile de gazdă, cum ar fi „Temporary  failure  in  name  resolution”  (Eșec  temporar  în
           rezolvarea numelui), ca fiind erori nefatale, tranzitorii.

       --retry-on-http-error=cod[,cod,...]
           Consideră  codurile  de  răspuns  HTTP  date  ca  fiind  erori non-fatale, tranzitorii. Furnizează ca
           argument o listă de coduri de răspuns HTTP de 3 cifre, separate prin virgule. Util pentru  a  rezolva
           circumstanțe  speciale  în  care sunt necesare încercări repetate, dar serverul răspunde cu un cod de
           eroare care, în mod normal, nu  este  încercat  de  wget.  Astfel  de  erori  pot  fi  503  („Service
           Unavailable”,  serviciu  nedisponibil) și 429 („Too Many Requests”, prea multe cereri). Reîncercările
           activate de această opțiune sunt efectuate sub rezerva  limitărilor  normale  de  timp  și  număr  de
           încercări ale wget.

           Utilizarea acestei opțiuni este destinată doar pentru cazuri speciale de utilizare și, în general, nu
           este  recomandată, deoarece poate forța reîncercări chiar și în cazurile în care serverul încearcă de
           fapt să își reducă sarcina. Vă rugăm să o utilizați cu înțelepciune și numai dacă știți ce faceți.

   Opțiuni HTTPS (SSL/TLS)
       Pentru a asigura suportul pentru descărcări HTTP (HTTPS) criptate, wget trebuie compilat cu o  bibliotecă
       SSL  externă.  Cea  implicită  actuală  este GnuTLS. În plus, wget acceptă și HSTS (HTTP Strict Transport
       Security). Dacă wget este compilat fără suport SSL, niciuna dintre aceste opțiuni nu este disponibilă.

       --secure-protocol=protocol
           Selectează protocolul securizat care urmează să fie utilizat. Valorile  posibile  sunt  auto,  SSLv2,
           SSLv3,  TLSv1,  TLSv1_1, TLSv1_2, TLSv1_3 și PFS. În cazul în care se utilizează auto, biblioteca SSL
           are libertatea de a alege automat protocolul adecvat, ceea ce  se  realizează  prin  trimiterea  unui
           salut TLSv1. Aceasta este valoarea implicită.

           Specificarea  SSLv2,  SSLv3,  TLSv1,  TLSv1_1,  TLSv1_2  sau TLSv1_3 forțează utilizarea protocolului
           corespunzător. Acest lucru este util atunci când se vorbește cu implementări de servere SSL vechi  și
           cu  erori  care  fac dificilă alegerea versiunii corecte de protocol de către biblioteca SSL de bază.
           Din fericire, astfel de servere sunt destul de rare.

           Specificarea PFS impune utilizarea așa-numitelor suite  de  coduri  „Perfect  Forward  Security”.  Pe
           scurt,  PFS  adaugă securitate prin crearea unei chei unice pentru fiecare conexiune SSL. Aceasta are
           un impact ceva mai mare asupra CPU-ului clientului și serverului. Utilizăm cifrări cunoscute ca fiind
           sigure (de exemplu, fără MD4) și protocolul TLS. De asemenea,  acest  mod  exclude  în  mod  explicit
           metodele de schimb de chei non-PFS, cum ar fi RSA.

       --https-only
           În modul recursiv, sunt urmate numai legăturile HTTPS.

       --ciphers
           Definește șirul listei de cifruri. De obicei, acest șir stabilește suitele de cifrare și alte opțiuni
           SSL/TLS pe care utilizatorul dorește să le folosească, într-o anumită ordine de preferință (GnuTLS îl
           numește „șir de prioritate”). Acest șir va fi transmis textual motorului SSL/TLS (OpenSSL sau GnuTLS)
           și,  prin  urmare,  formatul  și  sintaxa sa depind de acesta. wget nu îl va prelucra sau manipula în
           niciun fel. Consultați documentația OpenSSL sau GnuTLS pentru mai multe informații.

       --no-check-certificate
           Nu verifică certificatul  serverului  în  raport  cu  autoritățile  de  certificare  disponibile.  De
           asemenea, nu se solicită ca numele gazdei URL să corespundă cu numele comun prezentat de certificat.

           Începând  cu  Wget  1.10,  opțiunea implicită este de a verifica certificatul serverului în raport cu
           autoritățile de certificare recunoscute, întrerupând negocierea SSL și întrerupând  descărcarea  dacă
           verificarea  eșuează. Deși acest lucru oferă descărcări mai sigure, rupe interoperabilitatea cu unele
           situri care funcționau cu versiunile anterioare ale wget, în special cele care utilizează certificate
           auto-semnate, expirate sau nevalide în alt mod. Această opțiune forțează un mod de operare  „nesigur”
           care transformă erorile de verificare a certificatelor în avertismente și vă permite să continuați.

           Dacă  întâmpinați  erori  de  „verificare  a  certificatului” sau erori care spun că „numele comun nu
           corespunde cu numele de gazdă solicitat” puteți utiliza această opțiune pentru a ocoli verificarea și
           a continua descărcarea. Utilizați această  opțiune  numai  dacă  sunteți  convins  de  autenticitatea
           sitului  sau  dacă nu  pasă de validitatea certificatului acestuia. Este aproape întotdeauna o idee
           proastă să nu verificați certificatele atunci când transmiteți  date  confidențiale  sau  importante.
           Pentru  certificatele  interne/auto-semnate, ar trebui să descărcați certificatul și să îl verificați
           în loc să forțați acest mod nesigur. Dacă sunteți foarte  sigur  că  nu  doriți  nicio  verificare  a
           certificatului,  puteți specifica „--check-certificate=quiet” pentru a-i spune lui wget să nu afișeze
           niciun avertisment cu privire la certificatele nevalide, deși în majoritatea cazurilor acesta este un
           lucru greșit de făcut.

       --certificate=fișier
           Utilizează certificatul clientului stocat în fișier. Acest lucru este necesar pentru  serverele  care
           sunt  configurate să solicite certificate de la clienții care se conectează la ele. În mod normal, un
           certificat nu este necesar și acest fanion este opțional.

       --certificate-type=tip
           Specifică tipul certificatului clientului.  Valorile  legale  sunt  PEM  (asumat  implicit)  și  DER,
           cunoscut și ca ASN1.

       --private-key=fișier
           Citește  cheia  privată  din fișier. Acest lucru vă permite să furnizați cheia privată într-un fișier
           separat de certificat.

       --private-key-type=tip
           Specifică tipul cheii private. Valorile acceptate sunt PEM (valoarea implicită) și DER.

       --ca-certificate=fișier
           Utilizează fișier ca fișier cu pachetul de certificate ale autorităților de certificare („CA”) pentru
           a verifica omologii. Certificatele trebuie să fie în format PEM.

           Fără această opțiune, wget caută certificate CA în locațiile specificate de sistem, alese în momentul
           instalării OpenSSL.

       --ca-directory=director
           Specifică directorul care conține certificate CA în format PEM. Fiecare fișier conține un  certificat
           CA,  iar numele fișierului se bazează pe o valoare de sumă de control (hash) derivată din certificat.
           Acest lucru se realizează prin prelucrarea unui director de certificate  cu  ajutorul  instrumentului
           «c_rehash»  furnizat  cu  OpenSSL.  Utilizarea  opțiunii  --ca-directory  este  mai  eficientă  decât
           utilizarea opțiunii --ca-certificate atunci  când  sunt  instalate  multe  certificate,  deoarece  îi
           permite lui wget să obțină certificate la cerere.

           Fără această opțiune, wget caută certificate CA în locațiile specificate de sistem, alese în momentul
           instalării OpenSSL.

       --crl-file=fișier
           Specifică  un fișier CRL în fișier. Acesta este necesar pentru certificatele care au fost revocate de
           către autoritățile de certificare.

       --pinnedpubkey=fișier/algoritm-sume-control
           Îi indică lui wget să utilizeze fișierul cu cheia publică specificată (sau sumele de control  „hash”)
           pentru  a  verifica  omologul.  Acesta  poate  fi o rută către un fișier care conține o singură cheie
           publică în format PEM sau DER sau orice  număr  de  sume  de  control  sha256  codificate  în  baza64
           precedate de „sha256” și separate prin „;”

           La  negocierea unei conexiuni TLS sau SSL, serverul trimite un certificat care indică identitatea sa.
           Din acest certificat se extrage o cheie publică, iar dacă aceasta nu se  potrivește  exact  cu  cheia
           (cheile) publică (publice) furnizată (furnizate) pentru această opțiune, wget va întrerupe conexiunea
           înainte de a trimite sau primi date.

       --random-file=fișier
           [Numai  OpenSSL  și  LibreSSL]  Utilizați  fișier  ca  sursă  de  date  aleatorii  pentru alimentarea
           generatorului de numere pseudoaleatorii pe sistemele fără /dev/urandom.

           Pe astfel de sisteme, biblioteca SSL are nevoie de o sursă externă de  date  aleatorii  pentru  a  se
           inițializa.  Datele  aleatorii  pot  fi  furniza  de EGD (a se vedea opțiunea --egd-file mai jos) sau
           citite dintr-o sursă externă specificată de utilizator. Dacă această  opțiune  nu  este  specificată,
           wget caută date aleatorii în $RANDFILE sau, dacă aceasta nu este definită, în $HOME/.rnd.

           Dacă  primiți  eroarea  „Could  not  seed  OpenSSL PRNG; disabling SSL.” (Nu s-a putut însămânța PRNG
           OpenSSL; se dezactivează SSL.), ar trebui  furnizați date aleatorii folosind unele dintre  metodele
           descrise mai sus.

       --egd-file=fișier
           [Numai  OpenSSL]  Utilizează  fișier  ca soclu EGD. EGD vine de la Entropy Gathering Daemon (Demon de
           colectare a entropiei), un program din spațiul utilizatorului care colectează date din diverse  surse
           imprevizibile  ale  sistemului  și  le pune la dispoziția altor programe care ar putea avea nevoie de
           ele. Programele de criptare, cum ar fi biblioteca SSL, au nevoie de surse de date aleatorii  care  nu
           se  repetă  pentru  a  însămânța  generatorul  de  numere  aleatorii  utilizat  pentru a produce chei
           criptografice puternice.

           OpenSSL permite utilizatorului să își specifice propria sursă de entropie folosind variabila de mediu
           „RAND_FILE”. Dacă această variabilă  nu  este  definită  sau  dacă  fișierul  specificat  nu  produce
           suficiente  date aleatorii, OpenSSL va citi date aleatorii din soclul EGD specificat folosind această
           opțiune.

           Dacă această opțiune nu este specificată (și nu este utilizată comanda de pornire  echivalentă),  EGD
           nu  este  contactat niciodată. EGD nu este necesar pe sistemele Unix moderne care oferă suport pentru
           /dev/urandom.

       --no-hsts
           wget acceptă HSTS (HTTP Strict Transport Security, RFC 6797) în  mod  implicit.  Utilizați  --no-hsts
           pentru  ca  wget  să acționeze ca un agent de utilizator (”User agent”: UA) care nu respectă HSTS. Ca
           urmare, wget va ignora toate antetele „Strict-Transport-Security”' și nu  va  aplica  nicio  politică
           HSTS existentă.

       --hsts-file=fișier
           În  mod  implicit,  wget  își stochează baza de date HSTS în ~/.wget-hsts. Puteți utiliza --hsts-file
           pentru a trece peste acest lucru. wget va utiliza fișierul furnizat  ca  bază  de  date  HSTS.  Acest
           fișier trebuie să fie conform cu formatul corect al bazei de date HSTS utilizat de wget. Dacă wget nu
           poate analiza fișierul furnizat, comportamentul este nu este specificat.

           Baza  de  date HSTS a wget este un fișier text simplu. Fiecare linie conține o intrare HSTS (adică un
           sit care a emis un antet „Strict-Transport-Security” și care, prin urmare, a  specificat  o  politică
           HSTS  concretă care urmează să fie aplicată). Liniile care încep cu un simbol („#”)) sunt ignorate de
           către wget. Vă rugăm să rețineți că, în ciuda acestei facilități de citire de către  om,  modificarea
           manuală a bazei de date HSTS nu este, în general, o idee bună.

           O linie de intrare HSTS constă din mai multe câmpuri separate prin unul sau mai multe spații albe:

           "<hostname> SP [<port>] SP <include subdomains> SP <created> SP <max-age>"

           Câmpurile  hostname  și  port  indică numele de gazdă și portul la care se aplică politica HSTS dată.
           Câmpul port poate fi zero și va fi, în majoritatea cazurilor. Aceasta înseamnă că numărul portului nu
           va fi luat în considerare atunci când se decide dacă o astfel de politică  HSTS  ar  trebui  aplicată
           unei anumite cereri (va fi evaluat doar numele de gazdă). Atunci când port este diferit de zero, atât
           numele  de  gazdă  țintă,  cât și portul vor fi evaluate, iar politica HSTS va fi aplicată numai dacă
           ambele corespund. Această caracteristică a fost inclusă numai în scopuri de testare/dezvoltare. Suita
           de testare a wget (în testenv/) creează baze de date HSTS cu porturi explicite cu scopul de a asigura
           comportamentul corect al wget. Aplicarea politicilor HSTS la alte porturi decât cele  implicite  este
           descurajată  de  RFC  6797  (a se vedea apendicele B „Differences between HSTS Policy and Same-Origin
           Policy”). Prin urmare, această funcționalitate nu ar trebui utilizată în mediile  de  producție,  iar
           port  va  fi  de  obicei  zero.  Ultimele  trei  câmpuri  fac  ceea  ce se așteaptă de la ele. Câmpul
           include_subdomains poate fi 1 sau 0 și indică dacă subdomeniile domeniului țintă ar trebui să facă și
           ele parte din politica HSTS  dată.  Câmpurile  created  și  max-age  conțin  valorile  temporale  ale
           momentului  în  care  a  fost  creată  o  astfel  de  intrare (văzută prima dată de wget) și valoarea
           „max-age” definită de HSTS, care stabilește cât  timp  ar  trebui  să  rămână  activă  politica  HSTS
           respectivă,  măsurată  în  secunde  scurse  de  la  momentul stocat în created. Odată ce acest timp a
           trecut, politica HSTS respectivă nu va mai fi valabilă și va fi în cele din urmă eliminată  din  baza
           de date.

           Dacă vă furnizați propria bază de date HSTS prin --hsts-file, trebuie să știți că wget poate modifica
           fișierul furnizat în cazul în care apare vreo schimbare între politicile HSTS solicitate de serverele
           de  la  distanță  și  cele  din  fișier.  Când wget iese, actualizează efectiv baza de date HSTS prin
           rescrierea fișierului bazei de date cu noile intrări.

           Dacă fișierul furnizat nu există, wget va crea unul. Acest fișier va conține noile intrări HSTS. Dacă
           nu a fost generată nicio intrare HSTS (niciun antet „Strict-Transport-Security” nu a fost  trimis  de
           niciunul  dintre  servere),  atunci  nu  va  fi  creat  niciun  fișier,  nici  măcar  unul gol. Acest
           comportament se aplică și fișierului implicit al bazei de date (~/.wget-hsts): acesta nu va fi  creat
           până când un server nu aplică o politică HSTS.

           Se  are  grijă să nu se anuleze eventualele modificări efectuate de alte procese wget în același timp
           asupra bazei de date HSTS. Înainte de a transfera intrările HSTS actualizate în fișier,  wget  îl  va
           citi din nou și va fuziona modificările.

           Utilizarea  unei baze de date HSTS personalizate și/sau modificarea uneia existente este descurajată.
           Pentru mai multe informații despre potențialele amenințări la adresa securității care decurg  dintr-o
           astfel  de  practică,  consultați  secțiunea  14  „Security  Considerations” din RFC 6797, în special
           secțiunea 14.9 „Creative Manipulation of HSTS Policy Store”.

       --warc-file=fișier
           Utilizează fișier ca fișier WARC de destinație.

       --warc-header=șir
           Inserează șirul într-o înregistrare warcinfo.

       --warc-max-size=dimensiune
           Stabilește dimensiunea maximă a fișierelor WARC la dimensiune.

       --warc-cdx
           Scrie fișierele index CDX.

       --warc-dedup=fișier
           Nu stochează înregistrările listate în acest fișier CDX.

       --no-warc-compression
           Nu comprimă fișierele WARC cu GZIP.

       --no-warc-digests
           Nu calculează sumele de control SHA1.

       --no-warc-keep-log
           Nu stochează fișierul de jurnalizare într-o înregistrare WARC.

       --warc-tempdir=director
           Specifică locația pentru fișierele temporare create de scriitorul WARC.

   Opțiuni FTP
       --ftp-user=utilizator
       --ftp-password=parola
           Specifică numele de utilizator utilizator și parola parolă pe un server FTP. Fără această opțiune sau
           fără opțiunea de pornire corespondentă, parola implicită este -wget@, utilizată în mod normal  pentru
           FTP anonim.

           O  altă  modalitate  de  a specifica numele de utilizator și parola este chiar în URL. Oricare dintre
           aceste metode dezvăluie parola oricărei persoane care se obosește să ruleze «ps».  Pentru  a  preveni
           vizualizarea  parolelor, stocați-le în .wgetrc sau .netrc și asigurați-vă că protejați aceste fișiere
           de alți utilizatori cu «chmod». Dacă parolele sunt foarte importante, nu le  lăsați  nici  în  aceste
           fișiere - editați fișierele și ștergeți-le după ce wget a început descărcarea.

       --no-remove-listing
           Nu  elimină  fișierele  temporare .listing generate de extragerile FTP. În mod normal, aceste fișiere
           conțin listele brute de directoare primite de la serverele FTP. Neeliminarea lor poate  fi  utilă  în
           scopuri  de  depanare  sau atunci când doriți să puteți verifica cu ușurință conținutul directoarelor
           serverului de la distanță (de exemplu, pentru a verifica dacă o oglindă  pe  care  o  executați  este
           completă).

           Rețineți  că,  deși wget scrie într-un nume de fișier cunoscut pentru acest fișier, aceasta nu este o
           breșă de securitate în scenariul în care un utilizator face din .listing o legătură  simbolică  către
           /etc/passwd  sau  ceva  asemănător  și cere ca „root” să ruleze wget în directorul său. În funcție de
           opțiunile  utilizate,  fie  wget  va  refuza  să  scrie  în   .listing,   făcând   ca   operația   de
           globalizare/recursiune/marcaj-temporal  să  eșueze, fie legătura simbolică va fi ștearsă și înlocuită
           cu fișierul .listing real, fie lista va fi scrisă într-un fișier .listing.număr.

           Chiar dacă această situație nu este o problemă, „root” nu ar  trebui  să  ruleze  niciodată  wget  în
           directorul  unui  utilizator  care  nu  este de încredere. Un utilizator ar putea face ceva la fel de
           simplu ca legarea index.html la /etc/passwd și să ceară ca „root\[u201D] să ruleze wget cu -N sau  -r
           astfel încât fișierul să fie suprascris.

       --no-glob
           Dezactivează  globalizarea  FTP.  Globalizarea  se  referă la utilizarea caracterelor speciale de tip
           shell (caractere joker), cum ar fi *, ?, [ și ] pentru  a  extrage  mai  multe  fișiere  din  același
           director simultan, cum ar fi:

                   wget ftp://gnjilux.srk.fer.hr/*.msg

           În  mod  implicit,  globalizarea  va  fi activată dacă adresa URL conține un caracter de globalizare.
           Această opțiune poate fi utilizată pentru activarea sau dezactivarea permanentă a globalizării.

           Este posibil să fie necesar să puneți între ghilimele adresa URL pentru a o proteja de extinderea  de
           către  shell.  Globalizarea  face  ca  wget  să  caute  o  listă  de  directoare, care este specifică
           sistemului. Acesta este motivul pentru care funcționează în prezent numai cu serverele FTP  Unix  (și
           cele care emulează ieșirea «ls» Unix).

       --no-passive-ftp
           Dezactivează  utilizarea  modului de transfer FTP pasiv. FTP pasiv impune ca clientul să se conecteze
           la server pentru a stabili conexiunea de date și nu invers.

           Dacă mașina este conectată direct la internet, atât  FTP  pasiv,  cât  și  FTP  activ  ar  trebui  să
           funcționeze  la fel de bine. În majoritatea configurațiilor cu paravan de protecție și NAT, FTP pasiv
           are mai multe șanse să funcționeze. Cu toate acestea,  în  unele  configurații  rare  de  paravan  de
           protecție,  FTP activ funcționează atunci când FTP pasiv nu funcționează. Dacă bănuiți că acesta este
           cazul, utilizați această opțiune sau configurați „passive_ftp=off” în fișierul de inițiere (init).

       --preserve-permissions
           Păstrează permisiunile fișierului de la distanță în loc de permisiunile stabilite de umask.

       --retr-symlinks
           În mod implicit, atunci când se recuperează directoare FTP  recursiv  și  se  întâlnește  o  legătură
           simbolică, legătura simbolică este traversată și fișierele indicate sunt recuperate. În prezent, wget
           nu  traversează  legăturile  simbolice  către  directoare pentru a le descărca recursiv, deși această
           caracteristică poate fi adăugată în viitor.

           Atunci când se specifică --retr-symlinks=no, fișierul legat nu este descărcat. În schimb, este creată
           o legătură simbolică corespunzătoare pe  sistemul  de  fișiere  local.  Fișierul  indicat  nu  va  fi
           recuperat  decât  dacă  această  recuperare  recursivă  l-ar fi întâlnit separat și l-ar fi descărcat
           oricum. Această opțiune prezintă un risc de securitate în cazul în care un server FTP rău intenționat
           poate determina ca wget  să  scrie  în  fișiere  din  afara  directoarelor  vizate  printr-un  fișier
           „.LISTING” special creat.

           Rețineți  că  atunci  când  se  recuperează un fișier (nu un director) pentru că a fost specificat în
           linia de comandă, mai degrabă decât pentru că a fost apelat, această opțiune  nu  are  niciun  efect.
           Legăturile simbolice sunt întotdeauna traversate în acest caz.

   Opțiuni FTPS
       --ftps-implicit
           Această  opțiune  îi  transmite  lui  wget  să  utilizeze  FTPS  implicit.  FTPS  implicit  constă în
           inițializarea SSL/TLS chiar de la începutul conexiunii de  control.  Această  opțiune  nu  trimite  o
           comandă  „AUTH  TLS”:  presupune că serverul înțelege FTPS și începe direct o conexiune SSL/TLS. Dacă
           încercarea are succes, sesiunea continuă la fel ca FTPS obișnuit  („PBSZ”  și  „PROT”  sunt  trimise,
           etc.).  FTPS  implicit nu mai este o cerință pentru implementările FTPS și, prin urmare, este posibil
           ca multe servere să nu îl accepte. Dacă se trece --ftps-implicit și nu se specifică niciun  număr  de
           port  explicit,  se  va utiliza portul implicit pentru FTPS implicit, 990, în locul portului implicit
           pentru FTPS „normal” (explicit) care este același cu cel pentru FTP, 21.

       --no-ftps-resume-ssl
           Nu reia sesiunea SSL/TLS din canalul de date. Atunci când pornește o conexiune de date, wget încearcă
           să reia sesiunea SSL/TLS pornită anterior în conexiunea de control. Reluarea sesiunii  SSL/TLS  evită
           efectuarea  unei  negocieri  complet  nouă  prin  reutilizarea  parametrilor  SSL/TLS ai unei sesiuni
           anterioare. De obicei, serverele FTPS doresc acest lucru, astfel încât wget face acest lucru  în  mod
           implicit.  Cu  toate  acestea,  în  circumstanțe rare, s-ar putea dori începerea unei sesiuni SSL/TLS
           complet noi în fiecare conexiune de date. Acesta este scopul opțiunii --no-ftps-resume-ssl.

       --ftps-clear-data-connection
           Toate conexiunile de date vor fi în text simplu. Numai conexiunea de control va fi sub SSL/TLS.  wget
           va trimite o comandă „PROT C” pentru a realiza acest lucru, care trebuie aprobată de server.

       --ftps-fallback-to-ftp
           Revine la FTP dacă FTPS nu este acceptat de serverul țintă. Din motive de securitate, această opțiune
           nu este declarată în mod implicit. Comportamentul implicit este de a ieși cu o eroare. Dacă un server
           nu  răspunde  cu  succes  la comanda inițială „AUTH TLS” sau, în cazul FTPS implicit, dacă încercarea
           inițială de conexiune SSL/TLS este respinsă, se consideră că serverul respectiv nu acceptă FTPS.

   Opțiuni reîncercare recursivă
       -r
       --recursive
           Activează reîncercarea recursivă a descărcării. Valoarea maximă implicită a adâncimii  de  descărcare
           este 5.

       -l adâncimea
       --level=adâncimea
           Stabilește  numărul  maxim  de  subdirectoare  în  care wget va căuta recursiv la adâncimea. Pentru a
           preveni descărcarea accidentală a unor situri web foarte mari atunci când se utilizează  recursiunea,
           aceasta  este  limitată  implicit  la  o  adâncime  de  5, adică va parcurge cel mult 5 directoare în
           adâncime pornind de la adresa URL furnizată. Definiți -l 0 sau -l inf pentru o adâncime de recursiune
           infinită.

                   wget -r -l 0 http://<sit>/1.html

           În mod ideal, ne-am aștepta ca aceasta să descarce doar 1.html.  dar,  din  păcate,  nu  este  cazul,
           deoarece  -l  0  este  echivalent cu -l inf - adică, recursiune infinită. Pentru a descărca o singură
           pagină HTML (sau o mână de pagini), specificați-le pe toate în linia de comandă și lăsați deoparte -r
           și -l. Pentru  a  descărca  elementele  esențiale  pentru  vizualizarea  unei  singure  pagini  HTML,
           consultați opțiunea --page-requisites.

       --delete-after
           Această  opțiune  îi  indică  lui wget să șteargă fiecare fișier pe care îl descarcă, după ce a făcut
           acest lucru. Este utilă pentru preluarea prealabilă a paginilor populare prin intermediul unui proxy,
           de exemplu:

                   wget -r -nd --delete-after http://whatever.com/~popular/page/

           Opțiunea -r este pentru recuperarea recursivă, iar -nd pentru a nu crea directoare.

           Rețineți că --delete-after șterge fișierele de pe mașina locală. Aceasta nu emite comanda DELE  către
           siturile  FTP  de la distanță, de exemplu. De asemenea, rețineți că atunci când se specifică opțiunea
           --delete-after, opțiunea --convert-links este ignorată, astfel încât fișierele .orig pur și simplu nu
           sunt create în primul rând.

       -k
       --convert-links
           După finalizarea descărcării, convertește legăturile din document pentru a le  face  adecvate  pentru
           vizualizarea  locală.  Acest  lucru  afectează nu numai hiperlegăturile vizibile, ci și orice parte a
           documentului care trimite la conținut extern, cum ar fi imagini încorporate, legături  către  foi  de
           stil, hiperlegăturile către conținut non-HTML etc.

           Fiecare legătură va fi modificată în unul dintre cele două moduri:

           •   Legăturile  către  fișierele care au fost descărcate de wget vor fi modificate pentru a se referi
               la fișierul către care indică ca o legătură relativă.

               Exemplu: dacă  fișierul  descărcat  /foo/doc.html  are  legătură  cu  /bar/img.gif,  de  asemenea
               descărcat,  atunci  legătura  din doc.html va fi modificată pentru a indica către ../bar/img.gif.
               Acest tip de transformare funcționează fiabil pentru combinații arbitrare de directoare.

           •   Legăturile către fișierele care nu au fost descărcate de wget vor fi modificate pentru a  include
               numele gazdei și ruta absolută a locației către care indică.

               Exemplu:  dacă  fișierul descărcat /foo/doc.html trimite la /bar/img.gif (sau la ../bar/img.gif),
               atunci legătura din doc.html va fi modificată pentru a trimite la http://hostname/bar/img.gif.

           Din acest motiv, navigarea locală funcționează fiabil: dacă un fișier vinculat (către care se indică)
           a fost descărcat, legătura se va referi la numele său local; dacă nu a fost descărcat, legătura se va
           referi la adresa sa completă de internet, în  loc  să  prezinte  o  legătură  întreruptă.  Faptul  că
           legăturile  anterioare  sunt  convertite  în legături relative asigură faptul că puteți muta ierarhia
           descărcată într-un alt director.

           Rețineți că numai la încheierea descărcării wget poate  ști  ce  legături  au  fost  descărcate.  Din
           această cauză, activitatea efectuată de -k va fi realizată la sfârșitul tuturor descărcărilor.

       --convert-file-only
           Această opțiune convertește numai partea de nume de fișier a adreselor URL, lăsând restul adresei URL
           neatinsă.  Această  parte  a numelui de fișier este uneori denumită „nume de bază”, deși evităm acest
           termen aici pentru a nu crea confuzii.

           Funcționează deosebit de bine în combinație cu --adjust-extension,  deși  această  asociere  nu  este
           impusă.  Se  dovedește utilă pentru popularea cache-lor Internet cu fișiere descărcate de la diferite
           gazde.

           Exemplu: dacă  o  legătură  trimite  la  //foo.com/bar.cgi?xyz  cu  --adjust-extension  declarată  și
           destinația   sa   locală   este  ./foo.com/bar.cgi?xyz.css,  atunci  legătura  va  fi  convertită  în
           //foo.com/bar.cgi?xyz.css. Observați că numai partea cu numele fișierului a fost  modificată.  Restul
           adresei  URL a fost lăsat neatins, inclusiv ruta netă („//”') care altfel ar fi prelucrată de wget și
           convertită în schema efectivă (adică „http://”).

       -K
       --backup-converted
           Atunci când convertește un fișier, face o copie de rezervă a versiunii originale cu un  sufix  .orig.
           Afectează comportamentul opțiunii -N.

       -m
       --mirror
           Activează  opțiunile potrivite pentru oglindire. Această opțiune activează recursivitatea și marcarea
           timpului, stabilește adâncimea de recursivitate infinită și păstrează listele de directoare  FTP.  În
           prezent, este echivalentă cu -r -N -l inf --no-remove-listing.

       -p
       --page-requisites
           Această  opțiune  face ca wget să descarce toate fișierele care sunt necesare pentru a afișa corect o
           anumită pagină HTML. Aceasta include  elemente  precum  imagini  inserate,  sunete  și  foi  de  stil
           asociate.

           În  mod  normal,  atunci când se descarcă o singură pagină HTML, nu sunt descărcate toate documentele
           necesare pentru afișarea corectă a acesteia. Utilizarea opțiunii -r împreună  cu  opțiunea  -l  poate
           ajuta,  dar deoarece wget nu face în mod normal distincție între documentele externe și cele incluse,
           rămânem în general cu „documente frunză” cărora le lipsesc elementele necesare.

           De exemplu, să spunem că documentul 1.html conține o etichetă „<IMG>” care face referire la 1.gif  și
           o  etichetă  „<A>” care trimite la documentul extern 2.html. Să spunem că 2.html este similar, dar că
           imaginea sa este 2.gif și se leagă de 3.html. Să spunem că acest lucru  continuă  până  la  un  număr
           arbitrar de mare.

           Dacă cineva execută comanda:

                   wget -r -l 2 http://<sit>/1.html

           atunci 1.html, 1.gif, 2.html, 2.gif și 3.html vor fi descărcate. După cum puteți vedea, 3.html nu are
           3.gif  necesar, deoarece wget numără pur și simplu numărul de salturi (până la 2) de la 1.html pentru
           a determina unde să oprească recursiunea. În schimb, cu această comandă:

                   wget -r -l 2 -p http://<sit>/1.html

           vor fi descărcate toate fișierele de mai sus și imaginea 3.gif cerută de 3.html. În mod similar,

                   wget -r -l 1 -p http://<sit>/1.html

           va face ca 1.html, 1.gif, 2.html și 2.gif să fie descărcate. S-ar putea crede că:

                   wget -r -l 0 -p http://<sit>/1.html

           ar descărca doar 1.html și 1.gif, dar,  din  păcate,  acesta  nu  este  cazul,  deoarece  -l  0  este
           echivalent  cu  -l  inf  - adică, recursiune infinită. Pentru a descărca o singură pagină HTML (sau o
           mână de pagini HTML, toate specificate în linia de comandă sau într-un fișier de  intrare  cu  adrese
           URL ca argument al opțiunii -i) și cerințele acesteia (sau ale acestora), este suficient să renunțați
           la -r și -l:

                   wget -p http://<sit>/1.html

           Rețineți  că  wget  se  va  comporta ca și cum -r ar fi fost specificată, dar vor fi descărcate numai
           pagina respectivă și cerințele sale. Legăturile din pagina respectivă către documente externe nu  vor
           fi  urmărite. De fapt, pentru a descărca o singură pagină și toate cerințele sale (chiar dacă acestea
           există pe situri web separate) și pentru a se asigura că lotul se afișează  corect  la  nivel  local,
           acestui autor îi place să utilizeze câteva opțiuni în plus față de -p:

                   wget -E -H -k -K -p http://<sit>/<document>

           Pentru a încheia acest subiect, merită să știți că ideea lui wget de legătură externă a unui document
           este orice adresă URL specificată într-o etichetă „<A>”, o etichetă „<AREA>”, sau o etichetă „<LINK>”
           alta decât „<LINK REL="stylesheet">”.

       --strict-comments
           Activează  analizarea strictă a comentariilor HTML. În mod implicit, comentariile se termină la prima
           apariție a lui -->.

           Conform specificațiilor, comentariile HTML sunt exprimate ca  declarații  SGML.  Declarația  este  un
           marcaj  special  care  începe  cu <! și se termină cu >, cum ar fi <!DOCTYPE ...>, care poate conține
           comentarii între o pereche de delimitatori --. Comentariile HTML sunt „declarații goale”,  declarații
           SGML  fără  niciun  text  non-comentariu. Prin urmare, <!--foo--> este un comentariu valid, la fel și
           <!--unu-- --doi-->, dar <!--1--2--> nu este.

           Pe de altă parte, majoritatea celor ce scriu pagini HTML nu  percep  comentariile  ca  fiind  altceva
           decât  text  delimitat cu <!-- și -->, ceea ce nu este chiar același lucru. De exemplu, ceva de genul
           <!------------> funcționează ca un comentariu valid atât timp cât numărul de liniuțe este multiplu de
           patru (!). În caz contrar, comentariul durează tehnic până la următorul --, care poate fi la celălalt
           capăt al documentului. Din această cauză, mulți navigatori web populari ignoră  complet  specificația
           și implementează ceea ce utilizatorii se așteaptă: comentarii delimitate cu <!-- și -->.

           Până  la  versiunea  1.9,  wget  a  interpretat  comentariile  în  mod strict, ceea ce a dus la lipsa
           legăturilor în multe pagini web care se afișau bine în navigatori, dar aveau ghinionul de  a  conține
           comentarii  neconforme.  Începând  cu  versiunea  1.9,  wget  a  intrat  în  rândul  clienților  care
           implementează comentarii „naive”, terminând fiecare comentariu la prima apariție a lui -->.

           Dacă, din orice motiv, doriți o analiză strictă a comentariilor, utilizați această opțiune pentru a o
           activa.

   Opțiuni acceptare/respingere recursivă
       -A listă-acceptare --accept listă-acceptare
       -R listă-respingere --reject listă-respingere
           Specifică liste separate prin virgule de sufixe sau modele de nume de fișier pentru  a  fi  acceptate
           sau respinse. Rețineți că dacă oricare dintre caracterele joker, *, ?, [ sau ], apare într-un element
           din  listă-acceptare  sau  listă-respingere, acesta va fi tratat ca un model, mai degrabă decât ca un
           sufix. În acest caz, trebuie să includeți modelul în ghilimele pentru  a  împiedica  shell-ul  să  îl
           extindă, ca în -A "*.mp3" sau -A '*.mp3'.

       --accept-regex exp-reg_url
       --reject-regex exp-reg_url
           Specifică o expresie regulată pentru a accepta sau respinge adresa URL completă.

       --regex-type tip_exp-reg
           Specifică tipul expresiei regulate. Tipurile posibile sunt posix sau pcre. Rețineți că pentru a putea
           utiliza tipul pcre, wget trebuie să fie compilat cu suport „libpcre”.

       -D listă-domenii
       --domains=listă-domenii
           Definește domeniile care urmează să fie urmărite. listă-domenii este o listă de domenii separate prin
           virgule. Rețineți că aceasta nu activează -H.

       --exclude-domains listă-domenii
           Specifică domeniile care nu trebuie urmate.

       --follow-ftp
           Urmărește  legăturile FTP din documentele HTML. Fără această opțiune, wget va ignora toate legăturile
           FTP.

       --follow-tags=listă
           wget are un tabel intern de perechi de etichete / atribute HTML pe care le ia în  considerare  atunci
           când  caută  documente  cu  legături  în  timpul  unei extrageri recursive. Cu toate acestea, dacă un
           utilizator dorește ca numai un subset din aceste etichete să fie luate în considerare, el sau  ea  ar
           trebui să specifice aceste etichete într- o listă separată prin virgule, cu această opțiune.

       --ignore-tags=listă
           Aceasta  este  opusul  opțiunii  --follow-tags. Pentru a sări peste anumite etichete HTML atunci când
           căutați recursiv documente pentru descărcare, specificați-le într-o listă separată prin virgule.

           În trecut, această opțiune era cea mai bună opțiune pentru  descărcarea  unei  singure  pagini  și  a
           cerințelor sale, utilizând o linie de comandă precum:

                   wget --ignore-tags=a,area -H -k -K -r http://<sit>/<document>

           Cu  toate  acestea, autorul acestei opțiuni a dat peste o pagină cu etichete precum „<LINK REL="home"
           HREF="/">” și și-a dat seama că specificarea etichetelor de ignorat nu era suficientă.  Nu  se  poate
           spune pur și simplu lui wget să ignore „<LINK>”, pentru că atunci foile de stil nu vor fi descărcate.
           Acum,  cel  mai  bun  pariu  pentru  a  descărca o singură pagină și cerințele acesteia este opțiunea
           dedicată --page-requisites.

       --ignore-case
           Ignoră diferențele dintre majuscule și minuscule la potrivirea fișierelor și  directoarelor.  Aceasta
           influențează  comportamentul  opțiunilor  -R,  -A,  -I  și  -X,  precum  și  globalizarea  (folosirea
           caracterelor joker la crearea modelelor de căutat) implementată la descărcarea de pe situri  FTP.  De
           exemplu,  cu  această  opțiune,  -A  "*.txt"  se  va  potrivi  cu fișier1.txt, dar și cu fișier2.TXT,
           fișier3.TxT și așa mai departe. Ghilimelele din exemplu sunt pentru a împiedica shell-ul  să  extindă
           modelul.

       -H
       --span-hosts
           Activează traversarea între gazde atunci când se efectuează recuperarea recursivă.

       -L
       --relative
           Urmează  numai  legăturile  relative.  Utilă  pentru  recuperarea unei pagini de pornire (principale)
           specifice, fără nicio distragere a atenției, nici măcar a celor de la aceleași gazde.

       -I listă
       --include-directories=listă
           Specifică o listă de directoare separate prin virgule pe care dorești să le urmărești la  descărcare.
           Elementele din listă pot conține caractere joker.

       -X listă
       --exclude-directories=listă
           Specifică o listă de directoare separate prin virgule pe care dorești să le excluzi de la descărcare.
           Elementele din listă pot conține caractere joker.

       -np
       --no-parent
           Nu  urcă  niciodată  la directorul părinte atunci când se face o recuperare recursivă. Aceasta este o
           opțiune utilă, deoarece garantează că  vor  fi  descărcate  numai  fișierele  aflate  sub  o  anumită
           ierarhie.

MEDIU

       wget  acceptă  proxy-uri  atât  pentru  preluările HTTP, cât și pentru FTP. Modul standard de a specifica
       locația proxy-ului, recunoscut de wget, este prin utilizarea următoarelor variabile de mediu:

       http_proxy
       https_proxy
           Dacă sunt definite, variabilele http_proxy  și  https_proxy  trebuie  să  conțină  adresele  URL  ale
           proxy-urilor pentru conexiunile HTTP și, respectiv, HTTPS.

       ftp_proxy
           Această  variabilă trebuie să conțină adresa URL a proxy-ului pentru conexiunile FTP.  Este destul de
           frecvent ca http_proxy și ftp_proxy să fie definite cu aceeași adresă URL.

       no_proxy
           Această variabilă ar trebui să conțină o listă de extensii de domeniu separate  prin  virgule  pentru
           care  proxy nu ar trebui să fie utilizat. De exemplu, dacă valoarea lui no_proxy este .mit.edu, proxy
           nu va fi utilizat pentru a extrage documente de la MIT.

STARE DE IEȘIRE

       wget poate returna unul dintre mai multe coduri de eroare în cazul în care întâmpină probleme.

       0   Nu au apărut probleme.

       1   Cod de eroare generic.

       2   Eroare de analizare -- de exemplu, la analizarea opțiunilor liniei de comandă, .wgetrc sau .netrc...

       3   Eroare de intrare/ieșire asupra fișierului.

       4   Eroare de rețea.

       5   Verificarea SSL a eșuat.

       6   Autentificarea nume de utilizator/parolă a eșuat.

       7   Erori de protocol.

       8   Serverul a emis un răspuns de eroare.

       Cu excepția codurilor 0 și 1, codurile de ieșire cu numere mai mici au prioritate față de cele cu  numere
       mai mari, atunci când sunt întâlnite mai multe tipuri de erori.

       În  versiunile  de wget anterioare versiunii 1.12, starea de ieșire a wget tindea să fie nefolositoare și
       inconsecventă. Descărcările recursive returnau practic întotdeauna 0 (succes), indiferent  de  problemele
       întâmpinate,  iar  descărcările  nerecursive  returnau  doar  starea  corespunzătoare  celei  mai recente
       încercări de descărcare.

FIȘIERE

       /etc/wgetrc
           Locația implicită a fișierului de configurare global (la nivel de sistem).

       .wgetrc
           Fișierul de configurare al utilizatorului pentru wget.

ERORI

       Vă invităm să trimiteți rapoarte de erori prin intermediul sistemului de urmărire  a  erorilor  GNU  Wget
       (consultați   <https://savannah.gnu.org/bugs/?func=additem&group=wget>)   sau   pe   lista   noastră   de
       corespondență <bug-wget@gnu.org>.

       Vizitați <https://lists.gnu.org/mailman/listinfo/bug-wget> pentru a obține mai multe informații  (cum  să
       vă abonați, arhivele listei, ...).

       Înainte de a trimite un raport de eroare, vă rugăm să încercați să urmați câteva reguli simple.

       1.  Vă  rugăm  să  încercați  să  vă  asigurați că comportamentul pe care îl observați este într-adevăr o
           eroare. Dacă wget se blochează, este o eroare. Dacă wget nu se comportă conform documentației, este o
           eroare. Dacă lucrurile funcționează ciudat, dar nu sunteți sigur  de  modul  în  care  ar  trebui  să
           funcționeze,  s-ar  putea  să  fie o eroare, dar ați putea dori să verificați din nou documentația și
           listele de discuții.

       2.  Încercați să repetați eroarea în circumstanțe cât mai  simple  posibil.  De  exemplu,  dacă  wget  se
           „prăbușește”  în  timp ce descărcați wget -rl0 -kKE -t5 --no-proxy http://example.com -o /tmp/log, ar
           trebui să încercați să vedeți dacă blocajul se repetă și dacă va apărea  cu  un  set  mai  simplu  de
           opțiuni.  Ați  putea  încerca  chiar  să începeți descărcarea de la pagina unde a avut loc accidentul
           pentru a vedea dacă pagina respectivă a declanșat cumva accidentul.

           De asemenea, deși probabil voi fi interesat  să  cunosc  conținutul  fișierului  dvs.  .wgetrc,  este
           probabil  o  idee  proastă  să  îl introduceți direct în mesajul de depanare. În schimb, ar trebui să
           încercați mai întâi să vedeți dacă problema se  repetă  cu  .wgetrc  mutat  din  loc.  Doar  dacă  se
           dovedește  că  parametrii  .wgetrc afectează problema, trimiteți-mi prin e-mail părțile relevante din
           fișier.

       3.  Vă rugăm să porniți wget cu opțiunea -d și să ne trimiteți  rezultatul  (sau  părțile  relevante  ale
           acestuia).  Dacă  wget a fost compilat fără suport de depanare, recompilați-l - este mult mai ușor să
           depistați erorile cu suportul de depanare activat.

           Notă: vă rugăm să vă asigurați că eliminați orice informație  potențial  sensibilă  din  jurnalul  de
           depanare  înainte de a-l trimite la adresa sistemului de urmărire a erorilor. Opțiunea „-d”' nu se va
           strădui să colecteze informații sensibile, dar jurnalul va conține o transcriere destul de completă a
           comunicării lui wget cu serverul, care poate include parole și bucăți de  date  descărcate.  Deoarece
           adresa  sistemului  de urmărire a erorilor este arhivată public, puteți presupune că toate rapoartele
           de erori sunt vizibile pentru public.

       4.  Dacă wget s-a prăbușit, încercați să îl rulați într-un depanator, de exemplu «gdb `which wget`  core»
           și   tastați   „where”  pentru  a  obține  urmărirea.  Acest  lucru  poate  să  nu  funcționeze  dacă
           administratorul de sistem a dezactivat fișierele „core”, dar este sigur să încercați.

CONSULTAȚI ȘI

       Acesta nu este manualul complet pentru GNU Wget. Pentru informații mai complete, inclusiv explicații  mai
       detaliate  ale  unora  dintre  opțiuni  și  o serie de comenzi disponibile pentru utilizarea cu fișierele
       .wgetrc și opțiunea -e, consultați intrarea GNU Info pentru wget.

       Consultați și wget2(1), versiunea actualizată a  GNU  Wget  cu  suport  și  mai  bun  pentru  descărcarea
       recursivă și protocoale moderne precum HTTP/2.

AUTOR

       Scris inițial de Hrvoje Nikšić <hniksic@xemacs.org>. Menținut în prezent de Darshit Shah <darnir@gnu.org>
       și Tim Rühsen <tim.ruehsen@gmx.de>.

DREPTURI DE AUTOR

       Drepturi de autor © 1996--2011, 2015, 2018--2024 Free Software Foundation, Inc.

       Se  acordă  permisiunea  de a copia, distribui și/sau modifica acest document în conformitate cu termenii
       Licenței GNU Free Documentation, versiunea 1.3 sau orice versiune ulterioară publicată de  Free  Software
       Foundation;  fără  secțiuni  invariante, fără texte de copertă și fără texte de contra copertă. O copie a
       licenței este inclusă în secțiunea intitulată „GNU Free Documentation License”.

TRADUCERE

       Traducerea   în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel    Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o
       versiune  ulterioară  cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se   asumă   NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă  găsiți  erori  în  traducerea  acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

GNU Wget 1.25.0                                   8 martie 2025                                          WGET(1)