Provided by: manpages-ro_4.27.0-1_all bug

NUME

       tree - listează conținutul directoarelor într-un format arborescent.

SINOPSIS

       tree  [-acdfghilnpqrstuvxACDFJQNSUX]  [-L  nivel  [-R]]  [-H [-]baseHREF] [-T titlu] [-o nume-fișier] [-P
       model]  [-I  model]  [--gitignore]  [--gitfile[=]fișier]  [--matchdirs]   [--metafirst]   [--ignore-case]
       [--nolinks]  [--hintro[=]fișier]  [--houtro[=]fișier] [--inodes] [--device] [--sort[=]nume] [--dirsfirst]
       [--filesfirst]  [--filelimit  [=]număr]  [--si]  [--du]  [--prune]  [--charset[=]X]  [--timefmt[=]format]
       [--fromfile]   [--fromtabfile]  [--fflinks]  [--info]  [--infofile[=]fișier]  [--noreport]  [--hyperlink]
       [--scheme[=]schema] [--authority[=]nume-gazdă] [--opt-toggle] [--version] [--help] [--] [director ...]

DESCRIERE

       tree este un program de listare recursivă a directoarelor care produce o listă de fișiere cu indentare în
       adâncime, care este colorată precum dircolors dacă variabila de mediu LS_COLORS  este  definită  și  dacă
       ieșirea  este  pe tty. Fără argumente, tree listează fișierele din directorul curent. În cazul în care se
       dau argumente pentru directoare, tree enumeră toate fișierele și/sau directoarele găsite în  directoarele
       date,  fiecare  pe  rând. La terminarea listării tuturor fișierelor/directoarelor găsite, tree returnează
       numărul total de fișiere și/sau directoare listate.

       În mod implicit, atunci când se întâlnește  o  legătură  simbolică,  ruta  la  care  se  referă  legătura
       simbolică este imprimată după numele legăturii în formatul:

           nume -> ruta-reală

       Dacă  se  dă  opțiunea „-l” și legătura simbolică se referă la un director real, atunci tree va urma ruta
       legăturii simbolice ca și cum ar fi un director real.

OPȚIUNI

       tree înțelege următoarele opțiuni în linia de comandă:

OPȚIUNI DE LISTARE

       -a     Toate fișierele sunt afișate. În mod implicit, tree nu afișează fișierele ascunse (cele care încep
              cu un punct „.”). În nici un  caz  tree  nu  afișează  construcțiile  sistemului  de  fișiere  „.”
              (directorul curent) și „..”  (directorul anterior).

       -d     Listează numai directoarele.

       -l     Urmărește  legăturile  simbolice  dacă  acestea  indică  directoare,  ca  și cum ar fi directoare.
              Legăturile simbolice care vor duce la recursivitate sunt evitate atunci când sunt detectate.

       -f     Imprimă prefixul complet al rutei pentru fiecare fișier.

       -x     Rămâne doar pe sistemul de fișiere curent. Ca și cum s-ar folosi find -xdev.

       -L nivel
              Adâncimea maximă de afișare a arborelui de directoare.

       -R     Coboară recursiv fiecare nivel de directoare din arbore (a se vedea opțiunea -L) și returnează  un
              fișier numit OOTree.html la fiecare nivel (în maniera -o).

       -P model
              Listează  numai  acele  fișiere care se potrivesc cu caracterul joker model. Puteți avea mai multe
              opțiuni -P. Notă: trebuie să utilizați opțiunea -a pentru a lua în considerare și  fișierele  care
              încep  cu  un punct „.” pentru potrivire. Operatorii caracter-joker valabili sunt: „*” (orice zero
              sau mai multe caractere), „**” (orice zero sau mai multe caractere, precum și  /-uri  nule,  adică
              /**/  poate  corespunde unui singur /), „?” (orice caracter), „[...]” (orice caracter listat între
              paranteze (se poate utiliza opțional - (liniuță) pentru intervalul de caractere: de exemplu [A-Z])
              și „[^...]” (orice  caracter  care  nu  este  listat  între  paranteze)  și  „|”  separă  modelele
              alternative.  Un  caracter  „/”  la  sfârșitul  modelului  corespunde  directoarelor,  dar  nu  și
              fișierelor.

       -I model
              Nu listează acele fișiere care se potrivesc cu modelul joker. Puteți avea mai  multe  opțiuni  -I.
              Consultați -P de mai sus pentru informații despre modelele cu caractere joker.

       --gitignore
              Folosește  fișierele  git  .gitignore  pentru  filtrarea fișierelor și directoarelor. De asemenea,
              utilizează $GIT_DIR/info/exclude dacă este prezent.

       --gitfile[=]fișier
              Utilizează fișier în mod explicit ca fișier gitignore.

       --ignore-case
              În cazul în care un model de potrivire este specificat prin opțiunea -P  sau  -I,  modelul  se  va
              potrivi fără a se ține seama de diferențele dintre majuscule și minuscule.

       --matchdirs
              În  cazul  în  care  se specifică un model de potrivire prin opțiunea -P, modelul va fi aplicat la
              numele directoarelor (în plus față de numele fișierelor). În cazul în care numele directorului  se
              potrivește,  potrivirea  este  dezactivată  pentru  conținutul  directorului.  În cazul în care se
              utilizează opțiunea --prune, dosarele goale care corespund modelului nu vor fi curățate.

       --metafirst
              Imprimă informațiile privind metadatele la începutul liniei, mai degrabă  decât  după  liniile  de
              indentare.

       --prune
              Face  ca  arborele  să  elimine  directoarele  goale de la ieșire, util atunci când este utilizată
              împreună cu -P sau -I. Pentru mai multe informații despre această  opțiune,  consultați  secțiunea
              ERORI ȘI NOTE de mai jos.

       --info Imprimă  comentariile  găsite  în  fișierele  .info.  Pentru  mai multe informații despre formatul
              fișierelor .info, consultați secțiunea FIȘIERE .INFO de mai jos.

       --infofile[=]fișier
              Utilizează fișier în mod explicit ca fișier info.

       --noreport
              Omite imprimarea raportului de fișiere și directoare la sfârșitul listei arborelui.

       --charset[=]set-caractere
              Stabilește setul de caractere care trebuie utilizat la ieșirea HTML și pentru desenarea liniilor.

       --filelimit[=]număr
              Nu coboară directoarele care conțin mai mult de număr intrări.

       --timefmt[=]format
              Imprimă (implică -D) și formatează data în conformitate cu șirul de format care utilizează sintaxa
              strftime(3).

       -o nume-fișier
              Trimite ieșirea la nume-fișier.

OPȚIUNI FIȘIER

       -q     Imprimă caracterele neimprimabile din numele de fișier sub formă de semne de întrebare în  loc  de
              cele implicite.

       -N     Imprimă caracterele neimprimabile ca atare în loc de numere octale eludate.

       -Q     Introduce numele fișierelor între ghilimele duble.

       -p     Afișează tipul de fișier și permisiunile pentru fiecare fișier (ca în cazul comenzii «ls -l»).

       -u     Afișează  numele  de  utilizator,  sau  numărul  UID  dacă  nu  există  un  nume de utilizator, al
              fișierului.

       -g     Afișează numele grupului sau numărul  GID  dacă  nu  este  disponibil  niciun  nume  de  grup,  al
              fișierului.

       -s     Afișează dimensiunea fiecărui fișier în octeți împreună cu numele.

       -h     Imprimă  dimensiunea  fiecărui  fișier,  dar într-un mod mai ușor de citit, de exemplu, adăugând o
              literă de mărime pentru kiloocteți (K), megaocteți (M), gigaocteți (G), teraocteți (T), petaocteți
              (P) și exaocteți (E).

       --si   Precum -h, dar se folosesc în loc unități SI (puteri de 1000).

       --du   Pentru fiecare director, raportează  dimensiunea  sa  ca  fiind  cumularea  dimensiunilor  tuturor
              fișierelor  și  subdirectoarelor  sale  (și a fișierelor acestora, și așa mai departe). Cantitatea
              totală de spațiu utilizat este, de asemenea, indicată în raportul final (ca și în  cazul  comenzii
              «du  -c»).  Această  opțiune necesită ca tree să citească întregul arbore de directoare înainte de
              a-l emite, a se vedea ERORI ȘI NOTE de mai jos. Implică -s.

       -D     Imprimă data ultimei modificări sau, dacă se utilizează  -c,  data  ultimei  modificări  de  stare
              pentru fișierul listat.

       -F     Adaugă  un  caracter  „/”  pentru  directoare,  un „=” pentru fișiere soclu, un „*” pentru fișiere
              executabile, un „>” pentru uși „doors” (Solaris) și un „|” pentru FIFO-uri, ca în  cazul  comenzii
              «ls -F».

       --inodes
              Imprimă numărul de nod-i al fișierului sau directorului.

       --device
              Imprimă numărul dispozitivului căruia îi aparține fișierul sau directorul.

OPȚIUNI DE SORTARE

       -v     Sortează ieșirea în funcție de versiune.

       -t     Sortează ieșirea în funcție de ultima oră de modificare în loc de ordine alfabetică.

       -c     Sortează  ieșirea  în  funcție de ultima modificare a stării în loc de ordine alfabetică. Modifică
              opțiunea -D (dacă este utilizată) pentru a imprima ultima modificare de stare în  loc  de  ora  de
              modificare.

       -U     Nu sortează. Listează fișierele în ordinea din directoare. Dezactivează opțiunea --dirsfirst.

       -r     Sortează  ieșirea  în  ordine  inversă. Aceasta este o meta-sortare care modifică sortările de mai
              sus. Această opțiune este dezactivată atunci când se utilizează opțiunea -U.

       --dirsfirst
              Listează directoarele înaintea fișierelor. Aceasta este o meta-sortare care modifică sortările  de
              mai sus. Această opțiune este dezactivată atunci când se utilizează opțiunea -U.

       --filesfirst
              Listează  fișierele înaintea directoarelor. Aceasta este o meta-sortare care modifică sortările de
              mai sus. Această opțiune este dezactivată atunci când se utilizează opțiunea -U.

       --sort[=]tip
              Sortează ieșirea după tip în loc de nume. Valorile posibile sunt: ctime (-c),  mtime  (-t),  size,
              sau version (-v) sau none (-U).

OPȚIUNI GRAFICE

       -i     Face  ca  tree  să  nu  imprime  liniile de indentare, util atunci când este utilizată împreună cu
              opțiunea -f. De asemenea, elimină cât mai multe spații albe posibil  atunci  când  este  utilizată
              împreună cu opțiunile -J sau -X.

       -A     Activează modificarea grafică a liniilor ANSI la imprimarea liniilor de indentare.

       -S     Activează grafica de linie CP437 (utilă atunci când se utilizează fonturi în modul consolă Linux).
              Această  opțiune  este  acum  echivalentă  cu  „--charset=IBM437”  și  poate  fi  în cele din urmă
              depreciată.

       -n     Dezactivează întotdeauna colorarea, anulată de opțiunea -C, însă anulează CLICOLOR_FORCE dacă este
              prezentă.

       -C     Activează întotdeauna colorarea, utilizând culorile  implicite  încorporate  dacă  variabilele  de
              mediu LS_COLORS sau TREE_COLORS nu sunt definite.  Util pentru a colora ieșirea către o conductă.

OPȚIUNI XML/JSON/HTML/HYPERLINKS

       -X     Activează ieșirea XML. Scoate arborele de directoare sub forma unui fișier în format XML.

       -J     Activează ieșirea JSON. Afișează arborele de directoare ca o matrice formatată JSON.

       -H [-]baseHREF
              Activează  ieșirea  HTML,  inclusiv  referințele  HTTP.  Util  pentru siturile ftp. baseHREF oferă
              locația ftp de bază atunci când se utilizează ieșirea  HTML.  Adică,  directorul  local  poate  fi
              „/local/ftp/pub”,   dar  trebuie  să  fie  menționat  ca  „ftp://hostname.organization.domain/pub”
              (baseHREF trebuie să fie „ftp://hostname.organization.domain”). Dacă baseHREF începe cu o  liniuță
              (-),  atunci  liniuța  este eliminată și indică faptul că tree ar trebui să elimine primul nume de
              director din URL-ul href. Indicație: nu utilizați linii ANSI cu această opțiune și nu indicați mai
              mult de un director în lista de directoare. Dacă doriți să utilizați culori prin intermediul  foii
              de  stil  CSS,  utilizați  opțiunea  -C  în plus față de această opțiune pentru a forța ieșirea în
              culori.

       --hintro[=]fișier
              Utilizează fișier ca introducere HTML în  locul  celui  implicit.  Utilizați  un  fișier  gol  sau
              /dev/null pentru a elimina complet introducerea.

       --houtro[=]fișier
              Utilizează  fișier  ca  picior de pagină HTML în locul celui implicit.  Folosiți un fișier gol sau
              /dev/null pentru a elimina cu totul piciorul de pagină.

       -T titlu
              Stabilește titlul și șirul de antet H1 în modul de ieșire HTML.

       --nolinks
              Dezactivează hiperlegăturile în ieșirea HTML.

       --hyperlink
              Activează hiperlegăturile terminale OSC 8 pentru terminalele care le acceptă. Consultați ERORI  ȘI
              NOTE de mai jos.

       --scheme[=]schema
              Stabilește  schema  utilizată  în  hiperlegăturile  OSC  8. Schema implicită este „file://”.  Dacă
              schema omite două puncte (:), atunci :// vor fi adăugate la schemă.

       --authority[=]nume-gazdă|authoritate
              Stabilește autoritatea (numele de gazdă) care urmează să fie utilizată pentru hiperlegăturile  OSC
              8. În mod implicit, numele de gazdă local al mașinii, așa cum este returnat de gethostname(), este
              utilizat ca autoritate. Un punct (.) sau un set de ghilimele "", fără „=”, (adică șirul gol) poate
              fi utilizat pentru a indica o autoritate nulă.

OPȚIUNI DE INTRARE

       --fromfile
              Citește  o  listă de directoare dintr-un fișier și nu din sistemul de fișiere. Rutele furnizate în
              linia de comandă sunt fișiere din care se citește și nu directoare în care se caută. Directorul cu
              punct (.) indică faptul că tree ar trebui să citească rutele de la intrarea standard. NOTĂ:  acest
              lucru  este  adecvat  numai pentru citirea ieșirii unui program precum find, nu pentru «tree -fi»,
              deoarece legăturile simbolice nu se disting de fișierele care conțin pur și simplu „ -> ” ca parte
              a numelui de fișier, cu excepția cazului în care se utilizează opțiunea --fflinks.

       --fromtabfile
              La fel ca și --fromfile, tree citește un  arbore  de  directoare  dintr-un  fișier  text  în  care
              fișierele  sunt  indentate  cu  tabulație  într-un  format asemănător unui arbore, pentru a indica
              nivelul de ierarhizare al directoarelor.

       --fflinks
              Prelucrează informațiile privind legăturile simbolice găsite într-un fișier, ca în  cazul  ieșirii
              din  «tree  -fi  --noreport».  Numai prima apariție a șirului „->  este utilizată pentru a indica
              separarea numelui de fișier de legătură.

OPȚIUNI DIVERSE

       --opt-toggle
              Activează „comutarea” opțiunilor. Activează posibilitatea de a comuta opțiuni  precum  „-a”,  „-h”
              etc.  Utilă  pentru  a  adăuga la un alias atunci când doriți să dezactivați opțiunile activate în
              alias.

       --help Afișează o listă de utilizare detaliată.

       --version
              Afișează versiunea de tree.

       --     Finalizatorul de procesare a opțiunii. După aceasta, nu vor mai fi procesate alte opțiuni.

FIȘIERE .INFO

       Fișierele .info sunt similare fișierelor .gitignore; dacă un fișier .info este găsit în  timpul  scanării
       unui  director,  acesta  este citit și adăugat la o stivă de informații .info. Fiecare fișier este compus
       din comentarii (linii care încep cu  simboluri  hash  (#),)  sau  modele  cu  caractere  joker  care  pot
       corespunde  unui  fișier  în  raport cu directorul în care se găsește fișierul .info. În cazul în care un
       fișier trebuie să corespundă unui model, comentariul indentat cu tabulație care  urmează  modelului  este
       utilizat  ca  și  comentariu  al fișierului.  Comentariul se termină cu o linie care nu este indentată cu
       tabulator. Mai multe modele, fiecare pe o linie, pot împărți același comentariu.

FIȘIERE

       /etc/DIR_COLORS          Baza de date de culori a sistemului.
       ~/.dircolors             Baza de date de culori a utilizatorilor.
       .gitignore               Fișierul de excludere git.
       $GIT_DIR/info/exclude    Lista globală de excludere a fișierelor git.
       .info                    Fișier de comentariu al fișierului.
       /usr/share/finfo/global_info  Fișier global de comentariu al fișierului.

MEDIU

       LS_COLORS      Informații despre culori create de dircolors.
       Folosește acest parametru pentru informații despre culori în loc de LS_COLORS, dacă este definită.
       TREE_CHARSET   Set de caractere pentru arborele de utilizat în modul HTML.
       Activează colorarea chiar dacă TREE_COLORS sau LS_COLORS nu sunt definite.
       CLICOLOR_FORCE Activează întotdeauna colorarea (efectiv -C).
       NO_COLOR       Dezactivează colorarea (efectiv -n) ( a se vedea https://no-color.org/).
       LC_CTYPE       Configurația regională pentru afișarea numelui de fișier.
       LC_TIME        Configurația regională pentru afișarea timefmt (formatul de timp), a se vedea strftime(3).
       TZ             Fusul orar pentru afișarea timefmt, a se vedea strftime(3).
       STDDATA_FD     Activează caracteristica stddata, opțional definește descriptorul de utilizat.

AUTOR

       Steve Baker (Steve.Baker.llc@gmail.com)
       Ieșire HTML construită de Francesc Rocher (rocher@econ.udg.es)
       Suport pentru seturi de caractere și OS/2 de Kyosuke Tokoro (NBG01720@nifty.ne.jp).

ERORI ȘI NOTE

       tree nu curăță directoarele „goale” atunci când opțiunile -P  și  -I  sunt  utilizate  în  mod  implicit.
       Utilizați opțiunea --prune pentru aceasta.

       Opțiunile  -h  și  --si  rotunjesc la cel mai apropiat număr întreg, spre deosebire de implementările ls,
       care rotunjesc întotdeauna în sus.

       Suprimarea fișierelor și directoarelor cu opțiunile -I, -P și --filelimit va duce la  rapoarte  incorecte
       privind numărul de fișiere/directoare.

       Opțiunile  --prune  și  --du fac ca tree să acumuleze întregul arbore în memorie înainte de a-l emite. În
       cazul arborilor de directoare mari, acest lucru poate cauza  o  întârziere  semnificativă  a  ieșirii  și
       utilizarea unor cantități mari de memorie.

       Memoria  tampon  de  expansiune  timefmt  este  limitată la un număr ridicol de mare de 255 de caractere.
       Ieșirea șirurilor de timp mai lungi decât aceasta va fi nedefinită, dar este garantat că nu va depăși 255
       de caractere.

       Arborii XML/JSON nu sunt colorați, ceea ce este un pic rușinos. Cu toate acestea, instrumentul  jq  poate
       colora JSON-ul, dar nu și numele fișierelor în funcție de tipul de fișier a la LS_COLORS.

       Hiperlegăturile  OSC 8 pot fi slab acceptate de terminalul dumneavoastră. Pentru versiunea mea de Konsole
       este necesar să definiți schema la file: (fără //) și să utilizați o autoritate nulă. De asemenea,  poate
       fi necesar să petreceți 3,5 ore pentru a găsi opțiunea de activare a hiperlegăturilor.

       Probabil mai multe.

       Începând  cu  versiunea  2.0.0,  în  Linux,  tree  va  încerca să emită automat un arbore JSON compact pe
       descriptorul de fișier 3 (ceea ce eu numesc stddata), dacă este prezentă și variabila de mediu STDDATA_FD
       este definită sau definită la un descriptor de fișier pozitiv  diferit  de  zero,  valoarea  de  utilizat
       pentru  afișare.  Se  speră  că  într-o  zi  un  shell  Linux/Unix  mai  bun  poate  profita  de  această
       caracteristică, deși BSON ar fi probabil un format mai bun pentru aceasta.

CONSULTAȚI ȘI

       dircolors(1), ls(1), find(1), du(1), jq(1), strftime(3), gitignore(5)

TRADUCERE

       Traducerea   în   limba   română   a   acestui   manual   a   fost   făcută   de   Remus-Gabriel    Chelu
       <remusgabriel.chelu@disroot.org>

       Această  traducere  este  documentație  gratuită;  citiți  Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o
       versiune  ulterioară  cu  privire  la  condiții  privind  drepturile  de  autor.   NU  se   asumă   NICIO
       RESPONSABILITATE.

       Dacă  găsiți  erori  în  traducerea  acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-
       ro@lists.sourceforge.net.

tree 2.2.1                                                                                               TREE(1)